logo

MAI trebuie să treacă prin perioada de reorganizare, oficial român


https://www.ipn.md/ro/mai-trebuie-sa-treaca-prin-perioada-de-reorganizare-oficial-roman-7967_1012778.html

Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova trebuie să treacă prin perioada de reorganizare, la fel cum au făcut-o şi instituţiile sistemului de drept din România, a declarat luni, la Chişinău, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România, Laura Codruţa Kövesi, la un briefing de presă susţinut în comun cu ministrul moldovean de interne, Dorin Recean, transmite IPN.

Oficialul a spus că există două elemente esenţiale pentru activitatea judiciară, în special în domeniul combaterii corupţiei. Este vorba de profesionalism şi dialog între instituţii. Laura Codruţa Kövesi a spus că în ultima perioadă s-a constatat că fenomenul corupţiei nu este naţional, ci unul care se manifestă în toate statele lumii. „De foarte multe ori constatăm că avem şi elemente de extraneitate, marea majoritate dintre cazuri sunt şi în statele vecine cu România, de aceea cred că o bună colaborarea cu autorităţile judiciare din Republica Moldova este extrem de importantă”, a spus oficialul român, subliniind importanţa unui dialog instituţional.

Dorin Recean a menţionat că şi România, şi Republica Moldova au corupţie în instituţiile statului. „Serviciul Protecţie Internă şi Combaterea Corupţiei al MAI a fost reorganizat şi trebuie să construim capacitatea lui de a lupta cu corupţia şi a asigura integritatea în sistem. Sperăm să avem o colaborare bună cu DNA şi cu alte instituţii din România, pentru construcţia acestei capacităţi”, a subliniat ministrul.

Laura Codruţa Kövesi se află într-o vizită de o zi în Republica Moldova. Oficialul a condus o masă rotundă cu participarea reprezentanţilor MAI, Centrului Naţional Anticorupţie, Procuraturii Generale şi ai Procuraturii Anticorupţie, unde a împărtăşit experienţa României în combaterea corupţiei în instituţiile publice. Oficialul a ţinut şi o lecţie publică la Universitatea de Stat, pentru studenţii Facultăţii de Drept şi studenţii Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare”.