Mai mulți agenți economici au făcut donații pentru a susține cadrele medicale și pacienții afectați de virusul COVID-19, transmite IPN.
Iute Credit Moldova anunță că a decis să doneze 100 de mii de lei Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Potrivit lui Lilian Guzun, director Iute Credit, Republica Moldova, ca și alte țări ale lumii, trece printr-o perioadă dificilă, de aceea această perioadă este, poate, „testul solidarității, a responsabilității și a consolidării pentru fiecare”. În numele echipei Iute Credit, Lilian Guzun și-a exprimat recunoștința față de cadrele medicale, care acum țin piept pandemiei.
Și compania Rogob a donat 100 de mii de lei. Banii au mers către Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”. „Este de datoria noastră să susţinem instituţiile medicale, care se află pe prima linie în lupta cu virusul COVID-19. Trebuie să înţelegem cu toţii că e necesar să ne manifestăm solidar, căci numai împreună putem face faţă epidemiei şi depăşi consecinţele sale nefaste”, a spus Igor Roşca, directorul general al companiei. El a venit cu un apel și către alţi oameni de afaceri, îndemnându-i să contribuie, în măsura posibilităţilor, la susţinerea eforturilor depuse în vederea combaterii epidemiei de COVID-19.
Compania iTaxi a anunțat că pune la dispoziția cadrelor medicale 900 de taxiuri, gratuit, în semn de solidaritate și respect. Taxiurile sunt pentru a ajunge mai ușor la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Spitalul Clinic Republican sau Spitalul de Urgență, Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Comenzile pot fi făcute la numerele: 14222, 14428, 14999 sau prin aplicația itaxi, cu prezentarea legitimației.
Compania imobiliară Proimobil a început să livreze, din 17 martie, timp de o săptămână, produse alimentare Spitalului Municipal de Boli Contagioase pentru Copii şi Institutului de Medicină Urgentă.
Restaurantul Trattoria della nonna oferă gratuit 20 prânzuri calde fiecare zi, livrate direct la domiciliul persoanelor din grupul de risc, precum ar fi persoanele în etate din Chișinău, care nu au pe nimeni și au nevoie de ajutor. Trattoria della nonna susține zilnic și lucrătorii medicali de la Spitalul „Toma Ciorbă" cu prânzuri calde.
Guvernul, dar și Primăria Chișinău au deschis conturi bancare unde pot fi făcute donații pentru a susține acțiunile de combatere a coronavirusului.