Municipalitatea propune majorarea taxei pentru parcare cu 2 lei, iar taxa pentru dispozitivele publicitare va fi în creștere cu 50 de lei. Taxa pentru salubrizare în mărime de 10 lei lunar și cea de la posesorii de câini în mărime de 120 de lei anual vor rămâne neschimbate. Propunerile se conțin în proiectul cu privire taxele locale pentru anul 2024, supus consultărilor publice, transmite IPN.
Astfel, potrivit proiectului, taxa pentru parcare ar putea să fie majorată în acest an de la 33 la 35 de lei pentru metru pătrat. În cazul dispozitivelor publicitare, majorarea va fi de la 815 la 865 de lei. Totodată, taxa de plasare a publicității ar urma să crească de la 1940 la 2050 de lei.
Taxa pentru amenajarea teritoriului se va majora cu 11 lei, de la 174 la 185 de lei. Pentru aplicarea simbolicii locale se va achita o taxă de 1 090 de lei, comparativ cu 980 de lei în prezent.
Cotele taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călătorie pe rutele municipale de microbuz vor fi menținute la nivelul anului 2020. Municipalitatea își argumentează propunerea prin intenția de a susține domeniul, ținând cont de situația critică din prezent în domeniul transportului de pe rutele municipale de microbuz.
Totodată, pentru fiecare unitate de transport, pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători, în regim de taxi, pe teritoriul municipiului Chișinău se propun cote de taxă lunară în mărime de 400 de lei. Este vorba despre o creștere de 30 de lei, față de cota din anul 2023, când aceasta constituia 370 de lei.
În proiect sunt propuse cotele taxelor de piață în mărime de:
- 17 lei anual pentru fiecare metru pătrat pentru piețele auto amplasate la periferia orașului cu regim scurt de activitatea de 1-3 zile;
- 21 de lei anual pentru fiecare metru pătrat pentru piețele de tip „second hand”;
- 56 de lei anual pentru fiecare metru pătrat pentru piețele alimentare, agricole, nealimentare și mixte;
- 80 de lei anual pentru fiecare metru pătrat , pentru piețele auto amplasate pe teritoriul orașului cu regim scurt de activitatea 1-3 zile;
- 82 de lei anual pentru fiecare metru pătrat pentru celelalte piețe de flori cu regim de activitate non-stop;
- 96 de lei anual pentru fiecare metru pătrat, pentru piețele auto amplasate în teritoriul orașului pe teritoriul orașului cu regim de activitate 6-7 zile;
- 970 de lei anual pentru fiecare metru pătrat pentru piețele de flori amplasate în perimetrul parcurilor de cultură și odihnă cu regim de activitate non-stop.
Termenul de consultare publică a proiectului de decizie cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2024 expiră pe 19 ianuarie 2024.