logo

Mai multe servicii publice vor fi oferite în regim online, vicepremier


https://www.ipn.md/ro/mai-multe-servicii-publice-vor-fi-oferite-in-regim-7967_1091547.html

Cetățenii vor beneficia de mai multe servicii publice în regim online, iar acestea vor spori interacțiunea cu autoritățile și vor minimaliza contactul cu funcționarii. „Digitalizarea servicilor publice face corupția mai grea”, a declarat Iurie Țurcanu, vicepremier pentru digitalizare, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei, transmite IPN.

„Digitalizarea serviciilor publice vine să sprijine administrația publică în interacțiunea cu cetățeanul. Dacă administrația publică este una așa cum este, nu neapărat cea mai eficientă, atunci prin digitalizare noi vom optimiza anumite lucruri. Ar trebui să fie luate o serie de măsuri în complex și implementate în deplina lor amploare, astfel încât să resimțim niște schimbări calitative”, a menționat vicepremierul pentru digitalizare.

Potrivit lui Iurie Țurcanu, procesul de digitalizare este abia la început de cale. „Sunt peste 130 de cazuri unde deja avem servicii digitale și numărul acestora este în creștere. Scopul nostru este ca să digitalizăm toate serviciile pentru a fi accesibile de oriunde, avem toate șansele ca într-un an jumătate-doi să fim o țară digitalizată cu servicii accesibile de oriunde și nu doar pentru moldovenii din republică, dar și din diasporă”, a spus vicepremierul pentru digitalizare.

Pentru a putea realiza acest lucru, recent a fost lansat „Serviciul guvernamental de livrare”. O altă misiune a serviciilor online este înlăturarea barierelor birocratice pentru investitori”, a declarat Iurie Țurcanu.