logo

Mai multe ONG-uri lansează ideea unui referendum de anulare a sistemului electoral mixt


https://www.ipn.md/ro/mai-multe-ong-uri-lanseaza-ideea-unui-referendum-de-anulare-a-sistemului-elector-7965_1038334.html

Mai multe organizații ale societății civile, propun inițierea și desfășurarea la nivel național, până la alegerile parlamentare din 2018, a unui referendum pentru anularea legii prin care s-au făcut modificări la Codul Electoral și s-a introdus sistemul mixt de vot. Reprezentanții ONG-urilor au declarat marți, 21 noiembrie, într-o conferință de presă la IPN, că în decurs de o lună, vor forma grupul de inițiativă pe care îl vor înregistra la Comisia Electorală Centrală. După înregistrare, va începe colectarea se semnături în vederea susținerii referendumului.

Ştefan Gligor, director de programe la Centrul de Politici și Reforme, a spus că ideea referendumului este o inițiativă apolitică și cetățenească. Republica Moldova face faţă astăzi unei situații dificile, unde un partid politic, care la alegerile parlamentare din 2014 a obținut puțin peste 15% din voturile cetățenilor, prin șantaj și corupere a format o majoritate parlamentară prin intermediul căreia controlează toată ţara. „Referendumul este unicul instrument prevăzut de lege care oferă posibilitatea cetățenilor, în momentul în care Parlamentul le-a trădat votul, să anuleze abuzurile comise de către Parlament”, a spus Ştefan Gligor.

Valeriu Paşa, expert „WatchDog”, a spus că sistemul electoral mixt este un instrument prin care actuala guvernare, reprezentată de PDM, dorește să se mențină la putere. Potrivit activistului, dacă până la alegerile parlamentare din 2018 nu va fi anulat sistemul mixt de vot, Republica Moldova se va îndrepta către dictatură. „Acest Parlament nu reprezintă rezultatele alegerilor din 2014. Această majoritate care a votat sistemul mixt nu este legitimă. De aceea, trebuie să se expună cetăţenii”, a spus Valeriu Paşa.

Potrivit lui Arcadie Barbăroşie, director executiv al Institutului de Politici Publice, în condițiile în care un Parlament care nu reprezintă voturile cetățenilor a votat o lege care nu este în interesul cetățenilor, cetățenii au dreptul constituțional să ceară anularea acestei legi.

Lilia Carasciuc, președinta Transparency International Moldova, a amintit că la adoptarea legii a fost neglijată opinia Comisiei de la Veneția, a partenerilor de dezvoltare şi a unor organizații ale societății civile. „Parlamentul trebuie să fie un organ reprezentativ al voturilor exprimate în alegeri. Ceea ce avem noi astăzi şi ceea ce vom avea dacă va fi acest sistem de vot, va reprezenta un singur partid”, a spus Lilia Carasciuc.

Oazu Nantoi, director de programe al IPP, a spus că prin organizarea referendumului societatea trebuie să spună dacă acceptă să fie manipulată la infinit și să aibă un „pseudo-parlament”.

Inițiatorii referendumului fac apel la toți cetățenii, organizațiile obștești și către partide politice, să se implice la formarea grupului de inițiativă care să colecteze minimum 200 de mii de semnături necesare inițierii plebiscitului.