logo

Mai multe ONG-uri au protestat împotriva proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării


https://www.ipn.md/ro/mai-multe-ong-uri-au-protestat-impotriva-proiectului-legii-cu-7967_971884.html

Reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale şi religioase au protestat vineri, 3 octombrie, în faţa Parlamentului, împotriva proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. Aceştia spun că adoptarea legii ar duce la demoralizarea societăţii, transmite Info-Prim Neo. O bună parte din cei prezenţi au spus că au venit „pentru că li s-a spus la biserică”. Protestatarii au declarat că nu sunt împotriva legii, ci a sintagmei „orientare sexuală” din proiect. „Legea în versiunea actuală nu este creştinească, ci împotriva lui Dumnezeu. Nădăjduim şi credem că deputaţii au minte şi educaţie părintească. Dacă va fi adoptată legea, va fi clar ce fel de deputaţi avem”, a spus unul dintre preoţii prezenţi la manifestaţie. Legea este parte a proiectului “Promovarea politicilor ne-discriminatorii în Republica Moldova”, care are un buget de 62 mii euro şi este finanţat de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Suedia şi Institutul Societăţii Deschise din Budapesta. Membrii Coaliţiei pentru Apărarea Familiei şi Moralităţii (CAPFM) din R. Moldova declarau anterior în conferinţe de presă că introducerea noţiunii de „orientare sexuală” în proiectul de lege, oferă minorităţile sexuale toate drepturile la pachet, punând în percol instituţia familiei. Statul va da undă liberă minorităţilor sexuale să pătrundă în instituţiile de învăţământ, în acest mod având posibilitatea de a fi foarte aproape de copii şi având şansa de a-i influenţa, manipula sau chiar racola pentru a-i implica în practicarea relaţiilor sexuale.