Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea proiectului ,,Eficiența energetică în Republica Moldova”. Documentul a fost semnat la Chișinău la 10 decembrie 2021. Împrumutul este de 30 de milioane de euro, transmite IPN.
În cadrul proiectului, mai multe instituții publice, precum spitale, grădinițe sau școli din gestiunea administrației publice centrale și locale, vor fi supuse reabilitării energetice.
Potrivit ministrului infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, pentru realizarea proiectului, Moldova, pe lângă 30 de milioane de euro de la BERD, urmează să contracteze un alt împrumut de aceeași mărime din partea Băncii Europene de Investiții, un grant pentru asistență tehnică în valoare de 2,6 milioane euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene (NIP), un grant de 500 mii euro din partea Fondului fiduciar de asistență tehnică pentru țările Parteneriatului Estic. Bugetul total constituie 75,5 milioane euro, iar durata de implementare – patru ani, în perioada 2022 – 2025.
Banii vor fi utilizați pentru izolarea clădirilor, instalarea unor sisteme mai eficiente de iluminat, încălzire, răcire și ventilație, și integrarea acestora cu surse regenerabile de energie.