Mai multe categorii de persoane vor beneficia de alocaţii lunare
https://www.ipn.md/ro/mai-multe-categorii-de-persoane-vor-beneficia-de-alocatii-lunare-7967_959294.html
Invalizii de război, participanţii la lichidarea avariei de la Cernobîl, la experienţele nucleare şi la avariile cu radiaţie ionizată la obiectele atomice civile sau militare în timpul îndeplinirii serviciului militar vor beneficia de indemnizaţii lunare între 250 şi 400 de lei. Cuantumul acestora este stipulat în Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a alocaţiilor lunare de stat invalizilor de război şi participanţilor la cel de-al doilea război mondial.
Conform Regulamentului, soţiile supravieţuitorilor inapţi de muncă din categoriile menţionate sau ale celor căzuţi la datorie şi care nu s-au recăsătorit vor beneficia de alocaţii lunare de 100 de lei. Aceeaşi sumă o vor primi lunar copiii, până la 18 ani, ai celor căzuţi la datorie sau ai celor decedaţi ulterior, şi cei până la 23 de ani - în cazul în care îşi continuă studiile în instituţiile de învăţământ la cursurile de zi, precum şi unul dintre părinţii inapţi de muncă ai participanţilor, din rândul militarilor, la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale a independenţei R. Moldova, ai militarilor căzuţi la datorie sau decedaţi în timpul serviciului militar, precum şi la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl.
În acelaşi timp, persoanele decorate cu medalii „Za oboronu Kavkaza, Odessi, Kieva, Leningrada, Sevastopolea, Sovetskogo Zapoliaria”, „Z a pobedu nad Iaponiei”, „Za trudovuiu doblesti”, „Za trudovoe otlicie”, medalii comemorative către aniversările Victoriei, precum şi persoanele care s-au aflat în Sankt-Petersburg (Leningrad) în timpul blocadei vor primi lunar câte 50 de lei.
Alocaţiile, potrivit Regulamentului, se alocă indiferent de mărimea şi tipul pensiei beneficiarului, de către organele abilitate cu dreptul de stabilire şi achitare a pensiilor. Persoanelor care se încadrează în două sau mai multe categorii de beneficiari li se stabileşte o singură alocaţie. Alocaţia lunară de stat se plăteşte personal titularului, tutorelui, curatorului sau mandatarului acestuia.
Regulamentul a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern la 2 mai curent şi a intrat în vigoare la 12 mai, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.