logo

Mai multe autorizații eliberate pentru importul medicamentelor


https://www.ipn.md/ro/mai-multe-autorizatii-eliberate-pentru-importul-medicamentelor-7967_1032838.html

În luna ianuarie, Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a eliberat 407 autorizații de import pentru medicamente, practic dublu comparativ cu aceeași lună a anului trecut, transmite IPN cu referire la serviciul de presă al instituției.

Totodată, Comisia pentru importul produselor farmaceutice neînregistrate, dar vital necesare, a eliberat autorizațiile de import pentru 37 de denumiri de preparate.

Autorizațiile de import se acordă pe o perioadă de un an sau în limitele indicate în autorizație.

În prima lună a anului curent, în Republica Moldova au fost importate peste 7 milioane de cutii de medicamente, în creștere cu 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.