logo

Mai multe ambulanţe vor fi mobilizate în preajma cimitirelor din capitală


https://www.ipn.md/ro/mai-multe-ambulante-vor-fi-mobilizate-in-preajma-cimitirelor-din-7967_1027120.html

Mai multe ambulanţe vor fi mobilizate de Paştile Blajinilor, 8 şi 9 mai, în prejma celor mai aglomerate cimitire din capitală. Este vorba despre Cimitirul „Sfântul Lazăr” de pe strada Doina şi Cimitirul Central de pe strada Armenească. Totodată, în ziua de luni, în centrele medicilor de familie din Chişinău va face de gardă câte un medic.

Consultanta Serviciului de presă al Ministerului Sănătăţii, Stela Cheptene, a declarat pentru IPN că ambulanţele se vor afla în preajma cimitirelor, între orele 08.00 şi 17.00, pentru a acorda ajutorul medical vizitatorilor în caz de necesitate.

Totodată, Stela Cheptene a afirmat că spitalele republicane lucrează în regim normal, având medici de gardă. Potrivit ei, în aceste zile medicii sunt chiar mai bine pregătiţi, pe motiv că în perioada sărbătorilor sunt mai multe solicitări şi aceasta presupune o mobilizare mai înaltă.

Solicitat de IPN, şeful adjunct al Direcţiei sănătăţii din capitală, Constantin Râmiş, a declarat că în ziua de duminică instituţiile de medicină primară nu vor avea program, iar luni, 9 mai, la toate Asociaţiile Medicale Teritoriale şi Centrele Medicilor de Familie din capitală va fi câte un medic de serviciu, între orele 8.00 şi 17.00.