Analiză: Forfota electorală a cuprins întreaga Moldovă, însă la Comrat aceasta atins un nivel deosebit. Specificul local al procesului electoral devine nu doar un test de rezistenţă pentru sistemul democratic din Republica Moldova, ci şi unul de verificare pentru suveranitatea statului.
---
Pentru locuitorii şi mai ales pentru elitele politice din autonomia găgăuză viitoarele alegeri parlamentare nu sunt doar o chestiune de formare a organului legislativ suprem al ţării. În virtutea specificului local, campania electorală lansată se desfăşoară în contextul unui şir mai mare de probleme. Este vorba şi de reprezentarea regiunii în organele centrale ale puterii, şi de promovarea intereselor găgăuze în cadrul politicii moldoveneşti, precum şi de utilizarea autonomiei de către forţelor externe în calitate de pârghie de influenţă asupra dezvoltării proceselor social-politice în Moldova.
Alianţe din calcul
Specificul principal al parlamentarelor pe teritoriul Găgăuziei este condiţionat de existenţa la nivel local a propriilor procese politice pronunţate. La alegerile republicane aici se adaugă încă două campanii – cea referitoare la alegerea başcanului şi cea pentru alegerile în Adunarea Populară. În autonomie există organizaţii politice regionale şi lideri politici. Mai mult, potrivit unor studii, desfăşurate în regiune cu câţiva ani în urmă, interesul localnicilor faţă de procesele politice din autonomie a prevalat asupra interesului faţă de evenimentele de nivel central, iar „propriii” politicieni s-au bucurat de o mai mare încredere decât liderii naţionali.
Având în vedere toate aceste nuanţe, partidelor implicate în alegerile parlamentare le este mult mai uşor sa-şi găsească aliaţi printre politicienii locali „de categorie grea” pentru a le reprezenta interesele, decât să-şi promoveze imaginea de sine stătător. Anume după o astfel de schemă au activat şi continuă să activeze principalele forţe politice din ţară. De remarcat, de asemenea, că liderii filialelor locale ale structurilor politice republicane, adeseori, se conduc de principii, care contravin „liniei oficiale a partidului”. Această autonomie ideologică este inclusă în preţul pe care sunt dispuse partidele moldoveneşti să-l plătească pentru electoratul găgăuz.
La rândul lor, politicienii găgăuzi au posibilitatea, printr-o astfel de cooperare, de a-şi atinge propriile scopuri politice – de la un loc bun in listele electorale pentru alegerile parlamentare până la sprijin politic sau administrativ în campaniile locale.
„Partidul găgăuz”: se amână pentru altă dată
În afară de colaborarea cu partidele republicane, în societatea găgăuză există de mult timp ideea despre necesitatea de a crea propria structură politică, care ar avea posibilitatea de a candida pentru Parlament nu în rol de frate mai mic, ci de sine stătător. Iniţial, aceste speranţe erau legate de Partidul Regiunilor din Moldova, pe care l-a creat echipa actualului başcan Mihail Formuzal. Cu toate acestea, ideea, care a avut consens public la nivel teoretic, deocamdată nu şi-a găsit realizare politică practică. După cum se ştie, PRM a creat un bloc electoral cu Partidul Social Democrat al lui Victor Şelin, iar conducerea Adunării Populare împreună cu un grup de deputaţi au susţinut un cu totul alt concurent electoral - Partidul Socialiştilor al lui Igor Dodon. Având în vedere, de asemenea, ambiţiile politice ale politicienilor locali, care s-au înrolat sub drapelele PCRM, PDM şi PLDM, este prematur să se vorbească despre „partidul găgăuz”. Poate în viitoarele campanii circumstanţele şi conjunctură politică vor permite acestui proiect să-şi atingă ţinta, dar nu de data acesta.
Bluful boicotării
Încă o trăsătură a campaniei parlamentare care este de neimaginat în orice altă zonă a ţării, este umbra permanentă a boicotării alegerilor. Mai exact, este vorba despre pericolul de boicotare a alegerilor în caz dacă Chişinăul nu soluţionează o serie de probleme actuale în relaţiile cu Comratul. În această vară, spre exemplu, un şir de deputaţi ai APG au declarat că vor îndemna populaţia să boicoteze alegerile parlamentare dacă Găgăuziei nu-i va fi asigurată o cotă de cinci locuri în Parlament. Despre justeţea acestui şantaj politic au vorbit nu doar activiştii publici din regiune, dar şi conducerea de vârf. Cu toate acestea, experienţa campaniilor electorale arată că pe măsură ce se apropie data alegerilor, ameninţările de acest gen devin tot mai palide. Într-un anumit moment se constată că unii „boicotari” sunt descoperiţi în listele electorale ale vreo unui partid, iar alţii se împacă cu gândul că ideea boicotului este irealizabilă în condiţiile actuale.
Examen pentru subiecţi
Se vorbeşte demult despre faptul că Găgăuzia este un element specific al relaţiilor moldo-ruse, care poate fi folosit de Moscova pentru promovarea influenţei sale în ţara noastră. După organizarea pe 2 februarie 2014 în autonomie a referendumului, nerecunoscut de puterea de vârf a ţării, privind vectorul extern de dezvoltare (reamintim că, potrivit rezultatelor plebiscitului mai mult de 98% din votanţi s-au pronunţat pentru integrarea Moldovei în Uniunea Vamală), această idee s-a consolidat printr-un şir de argumente serioase. Principalul ţine de ridicarea exclusivă a embargoului pentru vinificatorii găgăuzi, precum şi posibila perspectivă de ridicare a restricţiilor la export pentru, din nou, producătorii găgăuzi de fructe şi legume.
În acest context, pare logic, că Moscova în strategia sa va folosi activ „componenta găgăuză” pentru a influenţa alegerile parlamentare. S-a menţionat, politicienii găgăuzi sunt implicaţi în cursa electorală în diferite partide, deşi sub lozinci care se dublează. Şi dacă, în finalul campaniei aceste forţe se vor uni, atunci în spatele acestei decizii vor sta nu în ultimul rând partenerii moscoviţi.
Fiecare dintre aceste „nuanţe găgăuze” au un anumit impact asupra caracterului general al campaniei electorale. Astfel, alianţele politice cu grupurile locale de influenţă creează avantaje electorale, dar şi anumite costuri pentru imaginea partidelor moldoveneşti. Tot felul de ameninţări cu boicotarea şi negocierile politice după paravanul acestora reprezintă un test de rezistenţă pentru sistemul democratic. Dar activizarea forţelor externe ridică o problemă deja de altă dimensiune, şi anume, de imunitate a statului, de capacitatea sa de a-şi menţine suveranitatea. De altfel, dacă e să analizăm procesul politic din Moldova în general, aceste riscuri provin din centre geopolitice opuse. Acest lucru vorbeşte despre faptul că Republica Moldova, din păcate, nu a devenit subiect nici pe propriul teritoriu.
Veaceslav Craciun, pentru IPN
