Ministerul Afacerilor Interne preconizează ca, începând cu anul viitor, mai multe procese să treacă de pe hârtie în format online. Este proces de elaborare e-dosarul contravențional și penal. Acesta ar urma să reducă timpul de documentare la fața locului, dar și va permite părților să urmărească cum decurge procesul în care sunt implicați. Declarațiile au fost făcute de către Serghei Diaconu, secretar general al MAI, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, transmite IPN.
Serghei Diaconu a dat exemplu unui accident rutier. În prezent, la fața locului se deplasează polițiștii care scot o mapă cu hârtii pe care scriu, desenează scheme etc. Chiar dacă plouă sau ninge. În aceste circumstanțe, părțile implicate sunt nevoite să stea 30-40 de minute la locul accidentului, iar partea carosabilă este blocată, fapt ce îngreunează traficul. Odată cu implementarea e-dosarului, polițistul se va prezenta cu o tabletă sau alt dispozitiv pe care va fixa fapta: va face fotografii, va înregistra declarațiile părților implicate. Ulterior, părțile vor contrasemna cu un stilou electronic.
Serghei Diaconu spune că aplicarea e-dosarului urmează să reducă timpul de documentare de la 30-40 de minute la 7-10 minute. „Asta ar însemna rapiditatea acțiunilor pentru că nu mai blocăm intersecții, nu ținem cu orele oamenii în incertitudine. Și asta ar însemna posibilitatea oricând ca cineva să-și vadă parcursul dosarului”, explică funcționarul MAI.
Potrivit lui, introducerea e-dosarului contravențional ar însemna că ai intrat, te-ai uitat și îi vezi parcursul dosarului: este la agentul constatator, s-a dus la judecată, s-a finalizat, fii bun și plătește amenda. Și în cazul e-dosarului penal este același lucru. „Părțile nu cunosc ce e cu dosarul lor, nu înțeleg de ce nu sunt citați pentru audieri. Se mișcă sau stă la prăfuit. Aceasta trezește neîncrederea cetățeanului, dar noi ne străduim să fim eficienți”, a mai spus Serhei Diaconu.