MAI desfăşoară operaţiunea „Grija faţă de copii în vacanţă”
https://www.ipn.md/ro/mai-desfasoara-operatiunea-grija-fata-de-copii-in-vacanta-7967_967838.html
Copiii, care în vacanţa de iarnă se deplasează în grup (în excursii, la spectacole etc.), sunt însoţiţi de câte un colaborator de poliţie, a comunicat în cadrul unei conferinţe de presă şeful Direcţiei ordine publică a Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Cibotaru.
Totodată, colaboratorii MAI asistă la matineele şi spectacolele din instituţiile şcolare şi preşcolare, pentru a preveni incendiile şi electrocutarea copiilor şi a cadrelor didactice în timpul utilizării sistemelor de iluminare a pomului de Crăciun.
Potrivit lui Mihai Cibotaru, poliţia desfăşoară în această perioadă operaţiunea „Grija faţă de copii în vacanţă”, cu scopul de a preveni implicarea minorilor în acţiuni ilegale. Peste 75 mii de copii din Moldova sunt lipsiţi de îngrijirea părintească, 25 de mii dintre aceştia sunt sub tutela rudelor sau a apropiaţilor, iar 50 de mii sunt în îngrijirea unui singur părinte. Deseori aceşti copii devin victime ale infractorilor sau sunt implicaţi ei înşişi în activităţi criminale, spune Mihai Cibotaru.
Potrivit şefului-adjunct al Serviciului protecţiei civile şi situaţii excepţionale, Anatol Viniciuc, în perioada vacanţei de iarnă este în creştere numărul incendiilor cauzate de jocul copiilor cu focul, de obicei, e vorba de copii lăsaţi fără supravegherea părinţilor. La 23 decembrie, în oraşul Drochia un copil în vârstă de 4 ani, lăsat singur pe timp de noapte, a decedat într-un incendiu cauzat de explozia televizorului, menţionează Anatol Viniciuc.
Elevii sunt în vacanţă de pe 21 decembrie până la 9 ianuarie.