logo

Mai bine de jumătate din exporturile din stânga Nistrului ajung în UE


https://www.ipn.md/ro/mai-bine-de-jumatate-din-exporturile-din-stanga-nistrului-7966_1086988.html

Circa 2 250 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt înregistrați conform cerințelor legislației în vigoare a Republicii Moldova. Spațiul Uniunii Europene este cea mai solicitată destinație pentru exportul de mărfuri ale companiilor din stânga Nistrului. În anul 2021,  această cotă a constituit 57,2 % (în creștere față de anul 2020 – 56,60%). Și cea mai mare parte din bunurile importate în regiune sunt la fel originare din statele-membre ale UE (42%), transmite IPN.

Biroul politici de reintegrare precizează, cu referire la datele Agenției  Servicii Publice, că din numărul total de antreprenori care au sediul în stânga Nistrului, 1754 au fost luați la evidență provizorie, iar ceilalți – în mod permanent.

Conform evidențelor Serviciului Fiscal de Stat, la data de 15 decembrie 2021, erau înregistrate în sistemele informaționale ale Republicii Moldova 39 de patente valabile ale cetățenilor domiciliați în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender. Cele mai multe vizează sfera comerțului cu amănuntul, serviciile de frizerie și cosmetice etc.

Biroul pentru reintegrare mai menționează că abordarea pozitivă și acordarea diverselor stimulente de atractivitate din partea Chișinăului în comun cu facilitățile oferite de UE au permis atragerea unui număr mai mare de agenți economici din regiune în câmpul legal al Republicii Moldova. Pe lângă aceasta, antreprenorii transnistreni beneficiază de multiple instruiri tematice, programe de asistență și evenimente informative din partea autorităților competente ale Republicii Moldova și a partenerilor externi, fiind ajutați astfel să se încadreze în spațiul economic și comercial unic.