logo

MAI anunță intensificarea măsurilor de asigurare a securității pe drumurile publice


https://www.ipn.md/ro/mai-anunta-intensificarea-masurilor-de-asigurare-a-securitatii-pe-7967_1099199.html

Un proiect pilot care prevede testarea a șoferilor în trafic la consumul de droguri cu aparate speciale va fi implementat imediat ce vor fi adoptate modificările legislative în acest sens. Totodată, pentru combaterea încălcărilor din trafic vor fi organizate filtre, vor fi folosite mașini capcană, inclusiv vor fi montate camere de supraveghere pe mai multe adrese. Despre aceasta a anunțat ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, într-o conferință de presă, transmite IPN.

Adrian Efros a menționat că în cadrul MAI s-a decis să fie intensificate măsurile de asigurare a securității pe drumurile publice. Or, potrivit lui, probleme grave rămân conducerea în stare ebrietate sau narcotică, viteza escesivă și conducerea agresivă. În primele 8 luni ale anului au fost documentate peste 123 de mii de depășiri de viteză, dar și peste 4 mii de șoferi beți. De asemenea, au fost înregistrate peste 270 de cazuri de comportament agresiv în trafic, dar și peste 10 mii de cazuri de neacordare a priorității pietonilor. Și ultimii, la rândul lor, au comis încălcări0 în peste 23 de mii de cazuri.

Polițiștii vor folosi mașini capcană pentru documentarea încălcărilor admise în traficul rutier. De asemenea, vor fi montate camere de supraveghere pe mai multe adrese, inclusiv acolo unde se organizează curse ilegale. Pentru a combate raliurile, vor fi efectuate verificări în ceea ce ține de modificarea tehnică a mașinilor fără autorizare.

Ministrul a declarat că, începând cu seara trecută, au fost pornite acțiuni la nivel național pentru prevenirea încălcărilor în trafic. Și anume, se lucrează în zonele cu risc sporit. Filtrele care urmează să fie organizate se vor axa și pe identificarea șoferilor care au permisul suspendat sau anulat.

Potrivit ministrului, în primele 8 luni ale anului curent s-au produs 1 200 de accidente rutiere în care au murit 122 de persoane, iar 1 497 au fost traumatizate. „Numai din cauza vitezei neadecvate sectorului de drum au fost produse 378 de accidente în care au murit 64 de persoane, iar 456 au fost traumatizate. Totodată, din numărul total de accidente, 90 s-au produs din cauza șofatului în stare de ebrietate – 18 persoane au decedat, iar alte 113 au suferite diferite traumatisme”, a notat ministrul de interne.