Maestrul Glebus Sainciuc împlineşte 93 de ani
https://www.ipn.md/ro/maestrul-glebus-sainciuc-implineste-93-de-ani-7967_999103.html
Maestrul Glebus Sainciuc, cunoscut pictor, grafician şi autor de măşti, împlineşte astăzi, 19 iulie, 93 de ani. Cu prilejul aniversării, primarul general, Dorin Chirtoacă, îi urează artistului sănătate şi inspiraţie, mulţumindu-i pentru munca de-o viaţă dedicată artei naţionale. Edilul capitalei a remarcat că opera lui Glebus Sainciuc va rămâne în patrimoniul nostru de aur, transmite Info-Prim Neo.
Măştile semnate Glebus Sainciuc sunt cartea sa de vizită. Acestea reprezintă nu doar epoca în care activează artistul, dar şi evoluţia societăţii basarabene. Artistul a semnat măştile lui Nicolae Sulac, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Urschi, Anastasia Lazariuc, Gheorghe Mustea şi mulţi alţii.
Artistul Glebus Sainciuc a creat sute de lucrări, de diferite genuri, obţinând diverse premii şi titluri onorifice. A debutat la teatrul „Luceafărul”, în spectacolul „Cortina rămâne deschisă”, în anul 1965. Dinastia Glebus Sainciuc, Valentina Rusu-Ciobanu, Lică Sainciuc – este un fenomen unic în cultura şi în spiritualitatea Basarabiei.
Primăria municipiului Chişinău, informează, într-un comunicat de presă, că primarul general, Dorin Chirtoacă, îl va felicita personal pe artist în după-amiaza zilei de astăzi, 19 iulie. Glebus Sainciuc este unul dintre cei 37 cetăţeni de onoare ai oraşului Chişinău.