Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene îşi exprimă nedumerirea în legătura cu participarea la parada militară desfăşurată la Tiraspol a trupelor ruse, dislocate ilegal în regiunea transnistreană. Potrivit miminsterului, unităţile militare din Grupul Operativ al Trupelor Ruse au participat pentru prima dată la parada militară de 9 mai, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, Chişinăul a rămas cu atât mai mult surprins, având în vedere solicitările insistente adresate autorităţilor ruse de a se abţine de la astfel de acţiuni. Totodată, ministrul de externe Andrei Galbur, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Fedraţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, a solicitat abţinerea de la orice prezentă a militarilor şi tehnicii militare ruse la manifestările organizate pe 9 mai în regiunea transnistreană.
MAEIE menţionează că participarea militarilor ruşi, împreună cu formaţiunile militare şi paramilitare ale regimului de la Tiraspol, la evenimentele prilejuite Zilei Victoriei asupra nazismului contravine angajamentelor asumate de către Federaţia Rusă conform principiilor şi normelor dreptului internaţional.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene îşi exprimă speranţa că autorităţile Federaţiei Ruse vor respecta cu bună credinţă normele şi principiile dreptului internaţional şi că pe viitor ele se vor abţine de la acţiuni de natură să pericliteze bunele relaţii dintre statele noastre.