Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a emis o circulară în care a indicat că sediile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare nu pot fi folosite în scopuri politice. Spațiile misiunilor nu pot fi puse la dispoziția (chirie, comodat sau altfel) politicienilor pentru întâlniri cu alegătorii, iar delegațiile oficiale, aflate în misiuni de serviciu peste hotare, vor putea beneficia de asistența misiunilor diplomatice în limitele programului oficial și cu respectarea cadrului normativ în vigoare. Precizarea vine după ce ex-președintele Igor Dodon și-a filmat vlogul său tradițional la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, MAEIE menționează că spațiile misiunilor diplomatice nu pot fi puse la dispoziția persoanelor terțe pentru înregistrarea sau transmiterea în direct a reportajelor sau a emisiunilor de autor. Interviurile sau alte modalități de comunicare publică cu mass-media națională sau din statul de reședință și cele în scop de promovare a imaginii Republicii Moldova pot fi realizate cu autorizarea șefului misiunii și în coordonare cu Biroul de presă al Ministerului.
„În spiritul protejării și promovării intereselor naționale ale Republicii Moldova, precum și al Codului de conduită al funcționarilor publici, care impune exercitarea funcției în baza principiilor legalității, imparțialității, independenței, profesionalismului și al loialității, personalul diplomatic se abține de la exprimarea și promovarea opțiunilor politice personale”, se mai arată în reacția MAEIE.
Liderul PSRM, Igor Dodon, şi-a filmat la 2 martie tradiționala emisiune online în incinta misiunii diplomatice de la Moscova, acolo unde ambasador este fostul deputat socialist, Vladimir Golovatiuc. Mai târziu, într-o altă emisiune, Igor Dodon a declarat că atât timp cât are pașaport diplomatic poate să se adreseze la orice ambasadă, iar aceasta este obligată să îl ajute atunci când are nevoie.