logo

MAEIE despre incidentul cu trei membri PACE: o provocare premeditată


https://www.ipn.md/ro/maeie-despre-incidentul-cu-trei-membri-pace-o-provocare-8011_1082813.html

Cei trei membri ai Partidului Acasă Construim Europa (PACE) reținuți pe Aeroportul din Șeremetievo nu au respectat premeditat regulile de intrare pe teritoriul Federației Ruse, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Potrivit informației operative recepționate de la autoritățile ruse, unul din cei trei cetățeni moldoveni, cunoscând faptul că are interdicție de intrare în Federația Rusă, a mers la Moscova, fiind conștient de consecințele acestei decizii, a precizat Ministerul.

„Toate circumstanțele deplasării indică asupra unei provocări puse la punct și realizate premeditat de către reprezentanții partidului politic, fapt despre care vor fi informate autoritățile competente din Republica Moldova, inclusiv autoritatea electorală”, se spune în comunicat.

Ministerul de externe mai precizează că informația despre „reținerea abuzivă” a celor trei membri PACE nu s-a confirmat. La ora emiterii comunicatului, cei trei moldoveni se aflau în zona internațională a aeroportului din Moscova, urmând să revină în Republica Moldova în seara zilei de duminică. Grupul avea rezervate biletele pentru zborul spre Chișinău pentru aceeași zi, 4 iulie ora 22.50.

În aceste circumstanțe, susține MAEIE, reprezentanții concurentului electoral au încercat să atragă și cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Federația Rusă în amenajarea provocării respective. Astfel, pretinsa întâlnire cu alegătorii a fost programată la Sankt Petersburg pentru 4 iulie curent, în aceeași zi ca și biletele de retur a grupului. Ministerul de Externe consideră atragerea în mod conștient a cetățenilor în provocări deliberate ca fiind inadmisibilă, fapt care va fi comunicat cu titlu separat în adresa Comisiei Electorale Centrale.

În egală măsură, MAEIE condamnă protestul desfășurat la sediul ministerului, „vădit concertat cu acțiunile de la Moscova ale reprezentanților aceluiași partid și care a avut ca scop promovarea în societate a unor mesaje politice bazate pe fapte eronate și informații neverificate”.

În dimineața zilei de duminică membrii PACE au anunțat într-o conferință de presă că, liderul lor, Gheorghe Cavcaliuc, a fost reținut pe Aeroportul din Șeremetievo. Potrivit unei membrei PACE, Gheorghe Cavcaliuc, alături de președintele organizației teritoriale din Chișinău, Alexandru Cârpă și vicepreședinta pe diasporă, Valentina Geamănă, urmau să aibă o întrevedere, la ora 18:00, în orașul Sankt Petersburg, cu diaspora moldovenească din Federația Rusă.