logo

MAEIE cu referire la votul din diasporă: Este o problemă de sistem


https://www.ipn.md/ro/maeie-cu-referire-la-votul-din-diaspora-este-o-problema-7967_1031149.html

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) regretă profund situația când la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale mai mulți cetățeni din diasporă nu au putut să își exercite dreptul la vot. Declarații în acest sens au fost făcute de către ministrul de Externe, Andrei Galbur, în cadrul unui briefing de presă.

Totodată, ministrul de Externe afirmă că instituția a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru ca procedura de vot în secțiile deschise în afara țării să decurgă în conformitate cu normele legislative.

„Ministerul a avut de gestionat 100 de secții de votare, 60 dintre acestea au fost deschise în afara misiunilor diplomatice. Procesul a decurs normal fără probleme. Într-o serie de secții de vot nu toți cetățenii au putut să-și exercite dreptul la vot, MAEIE regretă profund, instituția a făcut tot ce a putut să facă în limita cadrului legislativ existent”, a afirmat Andrei Galbur, care a precizat că decizia privind deschiderea secțiilor de vot în afara țării este aprobată de către Guvern, în ultimă instanță.

Totodată, ministrul de Externe susține că pentru alegerile prezidențiale din acest an au fost deschise mai multe secții în comparație cu anii trecuți. „Numărul secțiilor de votare a fost cel mai mare în comparație cu anii precedenți: cu cinci mai multe decât în 2014, cu 25 – decât în 2010. Alegătorilor le-au fost oferite mai multe facilități. Li s-a permis votul în baza paşapoartelor expirate”, a precizat ministrul de Externe.

Oficialul susține că problemele apărute țin de faptul că legislația actuală nu a prevăzut o astfel de situație. „Este o problemă de sistem și nu ţine de persoană sau instituție concretă”, a precizat Andrei Galbur.

Andrei Galbur a menționat că MAEIE, de rând cu alte instituții responsabile, încearcă să identifice soluții pentru evitarea pe viitor a unor situații similare, cel mai probabil prin modificarea Codului Electoral.

„Nu vreau să comentez aspectele și conotațiile politice ale acuzațiilor aduse la adresa MAEIE”, a adăugat Andrei Galbur.

Mai mulţi cetățeni ai Republicii Moldova nu au reușit să-și exercite dreptul de vot la secțiile de vot deschise în afara țării în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pe motiv că buletinele de vot din mai multe secții au fost epuizate. Nemulțumiți, reprezentanții diasporei au depus contestații, dar și au atacat Comisia Electorală Centrală în judecată.