logo

MAE şi PNL vor merge împreună la alegerile din 2009


https://www.ipn.md/ro/mae-si-pnl-vor-merge-impreuna-la-alegerile-din-2009-7965_972453.html

Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) şi Partidul Naţional Liberal (PNL) vor participa pe o listă comună la alegerile parlamentare din 2009. Anunţul a fost făcut joi 6 noiembrie, într-o conferinţă de presă la Agenţia Info-Prim Neo. Membrii celor două formaţiuni spun că deocamdată nu se ştie cum se va numi noul partid şi cine va fi preşedinte. MAE şi PNL nu exclud posibilitatea ca în componenţa noului partid să fie incluse şi alte formaţiuni politice. Cele două părţi s-au arătat dispuse să colaboreze cu Partidul Liberal (PL), Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) şi alte formaţiuni de dreapta mai mici. Şi cu Partidul Liberal Democrat (PLDM) se poartă negocieri, a declarat preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco. Cele două formaţiuni politice nu au exclus nici posibilitatea să devină membri ai unui alt partid politic. „Dacă negocierile cu alte partide vor conduce la participarea în comun pe o listă a unui partid sau listă naţională, vom lua deciziile care derivă de aici, dar în nici un caz negocierile nu vor fi o piedică pentru ca să fie neînţelegeri şi dezamăgiri ale electoratului”, a spus Pavlicenco. Ea a adăugat că, dacă PL şi AMN, care au anunţat deja că vor participa singuri la alegeri, nu vor reveni asupra deciziilor lor, atunci „electoratul va gândi altfel despre acestea”. Potrivit preşedintelui MAE, Anatol Petrencu, „unirea forţelor va spori considerabil şansele ambelor partide în alegerile parlamentare”. Întrebat care crede că va fi procentajul de voturi pe care îl vor acumula în noua formulă, Petrencu a spus că are încredere că pragul electoral de 6% va fi depăşit. Anatol Petrencu şi Vitalia Pavlicenco au exprimat speranţa că decizia lor de a colabora vor determina şi alte partide să se unească, „deoarece aceasta este dorinţa electoratului, dar şi interesul occidentului”. Membrii celor două formaţiuni cred că „partidele care doresc să răstoarne comunismul din RM, şi nu doar un câştig propriu, vor recurge la colaborări între ele”. MAE şi PNL au câte doi reprezentanţi în Parlament. Toţi au intrat în legislativ pe listele altor partide din care au ieşit ulterior.