MAE şi PNL au examinat prima variantă de candidaţi pentru Guvernul din umbră
https://www.ipn.md/ro/mae-si-pnl-au-examinat-prima-varianta-de-candidati-pentru-guvernul-din-umbra-7965_973595.html
Consiliul de Coordonare a Mişcării Acţiunea Europeană (MAE) şi Partidului Naţional Liberal (PNL) a examinat, duminică, 18 ianuarie, prima variantă de candidaţi din partea celor două formaţiuni politice pentru Guvernul din umbră. Comunicatul de presă al Consiliului, citat de Info-Prim Neo, nu oferă nume incluse în această listă.
Conform comunicatului, PNL si MAE au decis să redacteze o declaraţie comună privind actuala fază a negocierilor cu alte partide şi reprezentanţi ai societăţii civile în vederea pregătirii unei Liste naţionale comune pentru alegerile parlamentare din anul curent.
Consiliul de Coordonare a discutat propunerea “Iniţiativei Civice pentru un Parlament Curat”, în vederea semnării unui acord de colaborare. Consiliul MAE-PNL salută iniţiativa, dar îşi exprimă preocuparea pentru asigurarea unui tratament egal al tuturor viitorilor subiecţi electorali în privinţa candidaţilor acestora pentru Parlament. MAE si PNL spera că nu se va constata o implicare politică nedorita în activitatea Iniţiativei, iar cei angajaţi în proiect vor reuşi să proceseze, cu toata răspunderea şi in mod obiectiv, materialele din presă şi oricare alte materiale referitor la calitatea oamenilor politici şi a cetăţenilor propuşi de partide sau a candidaţilor independenţi pentru Legislativ.
Membrii Consiliului au abordat, de asemenea, chestiuni privind pregătirea ofertei electorale, definitivarea structurii staff-ului, examinarea proiectului de Acord dintre PNL şi MAE privind participarea împreună la alegeri şi fuzionarea după scrutinul parlamentar, etc.