logo

MAE a făcut modificări în lista de candidaţi


https://www.ipn.md/ro/mae-a-facut-modificari-in-lista-de-candidati-7965_986091.html

Mişcarea Acţiunea Europeană a făcut modificări în lista candidaţilor pentru alegerile din 28 noiembrie. A fost schimbată ordinea, iar 6 persoane au fost înlocuite, transmite Info-Prim Neo. În lista prezentată anterior, candidaţii erau plasaţi în ordine alfabetică. Într-un comunicat de presă al MAE se menţionează că lista a fost modificată după ce în partid au fost puse în practică criteriile de performanţă. Comisia Electorală Centrală a aprobat modificările. Din listă au fost excluşi studenta Stela Cărăuş, ziarista Valentina Gac, medicul Viorica Jorovlea, inginerul mecanic Valeriu Sterea, magistrul Maxim Surdu şi istoricul Traian Vasilcău. Locul acestora a fost ocupat de Ion Bârzu, primarul satului Cârpeşti, raionul Cantemir; Ion Hâncu, farmacist, vicepreşedintele raionului Cantemir; Ion Gudumac, inginer-tehnolog, preşedintele raionului Leova; Dumitru Simon, economist, preşedintele raionului Criuleni; Gheorghe Urecheanu, jurist, pensionar; Gheorghe Vasilachi, inginer-agronom, preşedintele raionului Cahul. [Primii 10 candidaţi pe lista MAE:] 1. Veaceslav Untilă 2. Anatol Petrencu 3. Iurie Colesnic 4. Gheorghe Vasilache 5. Valeriu Enciu 6. Ion Gudumac 7. Dumitru Simon 8. Ion Hâncu 9. Zoia Jalbă 10. Valeriu Munteanu.