Luptătoarea Anastasia Nichita s-a calificat în finala Campionatului European de la Zagreb, transmite IPN.
Sportiva de 24 de ani a obținut două victorii categorice în categoria de greutate 59 kg, 10-1 cu norvegianca Othelie Hoeie și 10-0 cu turcoaica Eda Tekin. Eleva lui Tudor Cîrlan o va întâlni în ultimul act pe ucraineanca Yuliia Tkach, triplă campioană europeană și campioană mondială în 2014.
O altă luptătoare din Republica Moldova, Irina Rîngaci, va evolua în categoria de greutate 65 kg. În calificări, ea o va întâlni pe franțuzoaica Kendra Dacher.