Pe parcursul lunii mai, în pavilioanele Centrului Internațional Expozițional „Moldexpo”, sub egida Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, se vor desfășura trei expoziții internaționale specializate: „Food&Drinks”, ediţia a XXIV-a, „Food Technology” , ediţia a XXIV-a, şi „Packaging. Depot” , ediţia a XXII-a, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, expozițiile vor avea loc în perioada 17-21 mai, iar programul expozițional va cuprinde un șir de mese rotunde, seminare tematice de promovare a produselor autohtone, subvenționarea producătorilor agricoli și calitatea alimentelor etc.
Pe parcursul expozițiilor, companiile participante vor avea prezentări şi degustări. De asemenea, vor fi prezentate utilaje şi echipamente pentru unitățile comerciale şi de alimentație publică. Participanții cu cele mai bune performanțe vor fi premiați.