Luna lui cuptor readuce canicula
https://www.ipn.md/ro/luna-lui-cuptor-readuce-canicula-7967_965530.html
După o săptămână cu vreme capricioasă, canicula revine asupra Moldovei. Meteorologii prognozează pentru următoarele două zile temperaturi de până la 33 de grade Celsius şi mai mult.
Potrivit datelor observaţiilor multianuale, luna iulie în R. Moldova este cea mai călduroasă lună a anului. Temperatura medie lunară a aerului constituie în teritoriu de la 19ºC la nord până la 22ºC căldură la sud. Cea mai rece lună iulie pentru toată perioada de măsurători instrumentale a fost în anul 1979, când valorile termice lunare ale aerului s-au încadrat între 16,5ºC (Briceni) şi 18,9ºC căldură (Cahul). Cea mai caldă lună iulie a fost în anul 1936, când temperatură medie lunară a oscilat între 25,2ºC (Chişinău) şi 26,1ºC căldură (Dubăsari).
Suma precipitaţiilor în luna iulie constituie în medie pe teritoriul republicii 53-89 mm, iar numărul de zile cu precipitaţii alcătuieşte circa 8 – 12 zile. Potrivit datelor observaţiilor multianuale, cea mai mare cantitate de precipitaţii lunară a atins 330 mm (Briceni, a.2003), iar cea mai mare cantitate zilnică - 218 mm (Chişinău, a.1948).
În luna iulie sînt posibile oraje (fulgere însoţite de tunete), căderi de grindină şi ceaţă.
Cel mai mare pericol în luna iulie îl prezintă aversele puternice de ploaie (cu o cantitate de precipitaţii 30 mm şi mai mult pe ora) şi căderile de grindină (cu diametrul 20 mm şi mai mult), care se semnalează anual. Însă şi mai periculoase pentru acest timp sunt secetele de vară, posibile în medie o dată în 4 ani.