logo

Luminile decorative la Chişinău vor fi aprinse vineri


https://www.ipn.md/ro/luminile-decorative-la-chisinau-vor-fi-aprinse-vineri-7967_1004950.html

Străzile din capitală vor fi iluminate decorativ pe timpul nopţii pe perioada sărbătorilor pascale, începând cu vineri, 3 mai, şi până marţi, 14 mai, transmite IPN.

Directorul întreprinderii municipale „Lumteh”, Nicolae Vereşco, a declarat, la şedinţa operativă de la Primărie, ca iluminatul decorativ va fi aprins pe străzile unde există astfel de instalaţii.

Tot pe 3 mai, în scuarul Catedralei Mitropolitane va fi instalat iluminatul pascal deosebit, cu decoraţiuni noi, care nu au mai fost până acum la Chişinău. Şeful de la „Lumteh” a mai spus că s-a asigurat şi iluminarea căilor de acces către biserici şi cimitire.