logo

Lucrările de reparaţie a noului sediu ANSA vor finaliza în acest an


https://www.ipn.md/ro/lucrarile-de-reparatie-a-noului-sediu-ansa-vor-finaliza-in-acest-an-7967_1022681.html

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, a mers să vadă etapa la care se află lucrările de restaurare a clădirii în care se va afla noul sediu al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentară (ANSA). Oficialul a spus că această clădire, din strada M. Kogălniceanu colţ cu A. Puşkin, va fi unul din cele mai frumoase monumente de arhitectură restaurate în capitală. Realizatorii proiectului au asigurat că lucrările de reparaţie vor fi finalizate până la finele anului, transmite IPN.

În iulie 2014 au fost lansate lucrările de reconstrucţie al monumentului de arhitectură edificat în 1904 pentru secţia de Construcţii a Cârmuirii Guberniale. În clădirea restaurată se va afla sediul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, căreia proiectul MAC-P îi acordă suport financiar, tehnic şi consultativ în vederea ajustării sistemului naţional de standarde şi norme în domeniul de reglementare şi control al siguranţei alimentelor la rigorile europene, recunoaşterea internaţională a certificatelor ANSA, reconstrucţia sediului, dotarea tehnică a laboratoarelor etc.

„La momentul începerii restaurării, clădirea istorică se afla în stare de avariere. Peretele exterior din strada Puşkin era deplasat cu 15 cm în afară şi persista riscul de prăbuşire al acestuia”, a specificat Ion Sula. Arhitectorii reconstrucţiei şi-au propus să-i redea aspectul autentic clădirii din centrul Chişinăului, identic anului 1904. Pentru aceasta, în procesul de proiectare au fost utilizate fotografiile şi descrierile din arhivă, precum şi fragmentele arhitecturale păstrate.

În opinia arhitecţilor, calitatea restaurării efectuate îi va garanta clădirii istorice din str. Kogălniceanu o viaţă de încă 100 de ani.

Bugetul de reconstrucţie şi restaurare a clădirii istorice, dotarea cu mobilierul şi tehnica necesară a birourilor, sălilor de conferinţe etc. este de 57de milioane de lei, dintre care 19 milioane sunt acordate de către ANSA, iar 38 de milioane de lei de către proiectul Băncii Mondiale Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P).