logo

Lucrările de evacuare a nămolului de la Staţia de epurare din capitală se vor încheia într-o lună


https://www.ipn.md/ro/lucrarile-de-evacuare-a-namolului-de-la-statia-de-epurare-din-capitala-se-vor-in-7967_982998.html

Pe platformele Staţiei de epurare din capitală a mai rămas o treime din nămolul acumulat timp de 40 de ani. Celelalte două treimi au fost depozitate în locuri special amenajate, a declarat în cadrul şedinţei operative de la Primărie, directorul SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC), Constantin Becciev, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Becciev, până acum nămolul a fost transportat de pe 24 de hectare. Dacă va permite timpul şi va fi menţinut ritmul, într-o lună – o lună şi jumătate, toate platformele vor fi curăţate şi va dispărea mirosul neplăcut. În alt context, directorul ACC a comunicat că, săptămâna trecută, în premieră a fost prins în flagrant un hoţ al capacelor de pe gurile de canalizare. În ultimii 10 ani în Chişinău au fost furate peste 10 mii de capace, în valoare totală de 4 milioane de lei.