logo

Lotul masculin de șah s-a clasat pe locul 29 la Europene


https://www.ipn.md/ro/lotul-masculin-de-sah-s-a-clasat-pe-locul-29-la-europene-7979_1038034.html

Lotul național de șah a obținut victorie în ultima etapă a Campionatului European pe echipe, care s-a desfășurat în Grecia. Tricolorii au dispus de ultima clasată Kosovo la trei puncte diferență, transmite IPN.

La Europenele de pe insula Creta, Moldova a mai învins Grecia și Insulele Feroe. De asemenea, lotul național a remizat cu Anglia și Elveția, dar a cedat în fața Israelului, Austriei, Azerbaidjanului și Slovaciei. În clasamentul final, Moldova s-a clasat pe locul 29 printre 40 de formații. Campioană a devenit selecționata Azerbaidjanului.

În componența echipei noastre au evoluat marii maeștri internaționali Viorel Bologan, Dumitru Svetușchin, Vladimir Hamițevici, maestrul internațional Nichita Morozov și maestrul FIDE Andrei Macovei.