Locul 5 pentru judocanul Sergiu Toma
https://www.ipn.md/ro/locul-5-pentru-judocanul-sergiu-toma-7967_990992.html
Judocanul moldovean Sergiu Toma a obţinut un nou rezultat important pe arena internaţională. La Turneul de Mare Şlem de la Rio de Janeiro, Brazilia, sportivul a fost la un pas de podium în categoria de greutate 81 kg, transmite Info-Prim Neo. Participând alături de cei mai buni judocani din lume, el s-a clasat în final pe locul 5.
În luptele preliminare, Toma i-a învins pe sârbul Alexej Nefedov, brazilianul Flavio Canto şi croatul Tomislav Marjanovic, dar a pierdut în sferturile de finală în faţa reprezentantului gazdelor, dar şi a lui Leandro Guilheiro, care avea să devină campion.
Acest loc 5 i-a adus lui Sergiu Toma 60 de puncte importante în lupta pentru obţinerea calificării la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra. După evoluţia din Brazilia, judocanul moldovean va urca câteva poziţii în clasamentul mondial. La Olimpiadă se califică primii 29 de sportivi din această ierarhie, care este întocmită în baza rezultatelor obţinute la cele mai importante competiţii de judo. În prezent, Sergiu Toma ocupă locul 29, cu 320 de puncte.