Locuitorii din Transnistria vor putea avea cetăţenie multiplă
https://www.ipn.md/ro/locuitorii-din-transnistria-vor-putea-avea-cetatenie-multipla-7965_962567.html
Nerecunoscutul soviet suprem de la Tiraspol a aprobat dreptul populaţiei din regiune de a deţine două sau mai multe cetăţenii străine.
Potrivit news.info, aşa-zisul organ legislativ din autoproclamata rmn a efectuat modificările respective în legea cu privire la cetăţenie.
Autorul modificărilor, Andrei Sipcenko a declarat că acestea sunt actuale în condiţiile în care Transnistria nu este recunoscută ca stat, precum şi în condiţiile creşterii nivelului de migraţiune a forţei muncii.
În prezent, locuitorii din stânga Nistrului pot deţine câte 2 cetăţenii străine.
Potrivit unui studiu realizat de un Centru de analiză ruso-transnistrean, 60,2% din locuitorii regiunii ar vrea să obţină cetăţenie rusă, 27,3% - ucraineană, 9,9% - moldovenească, 1,7% - română, iar 0,9% - cetăţenie poloneză.