Locuitorii din Tighina şi acum se tem să iasă seara în oraş, Jurnale de Campanie

[Articol Info-Prim Neo din ciclul „20 de ani de la începutul războiului. Când va fi pace?”. Jurnal de Campanie cu Gheorghe Borzin, fost sergent de poliţie în patrulă şi santinelă la Comisariatul de poliţie din Tighina] Gheorghe Borzin a depus jurământul la Comisariatul de poliţie din Tighina în 1990, la vârsta de 21 de ani. În 1991, unii dintre colegii săi au trecut de partea miliţiei separatiste. „În oraş erau detaşamente de cazaci şi gardişti. Aceştia făceau ce doreau, împuşcau în stânga şi în dreapta, lumea se adresa la noi să-i apărăm, dar numai mergeam noi să facem ordine, că veneau gardiştii şi cazacii. Am activat vreo 2 luni aşa, iar la 2 martie 1992 am primit ordin din Chişinău să nu ieşim în oraş”, îşi aminteşte fostul sergent de poliţie. Mai apoi au primit ordin să stea doar la posturile de la intrare în oraş, acolo erau şi deputaţi din regiunea separatistă în calitate de observatori. „Pe 1 aprilie, au intrat în oraş din partea autorităţilor centrale luptări ai serviciilor speciale, atunci trebuia să luăm oraşul sub control. începând cu casa deputaţilor, dar ni s-a comandat să revenim la locurile precedente”, spune fostul sergent. [L-au omorât pe un băiat de al nostru şi i-au făcut o steluţă în frunte] „În perioada aceasta au prins un băiat de al nostru, Valentin Purice, l-au schingiuit şi l-au omorât, i-au făcut o steluţă în frunte. Corpul lui l-au aruncat în groapa de gunoi din satul Parcani. La fel a mai păţit un băiat din comisariatul nostru”, povesteşte Gheorghe Borzin. Au ajuns cumva până la începutul lunii mai, atunci au primit indicaţie să nu mai împuşte deloc deoarece se ameliorează situaţia. „Am înţeles că atunci a fost un conflict politic, deputaţii din regiunea transnistreană cereau 30 de locuri în Parlament. Tot atunci a fost reţinut şi Igor Smirnov, acesta încerca să fugă în Rusia, dar a fost oprit în Kiev şi trimis înapoi în regiune să amelioreze situaţia, dar au greşit. Deputaţii de la Chişinău nu au acceptat să le dea atâtea mandate, le ofereau doar 22 sau 25”, a comunicat Gheorghe Borzin. El spune că la ora 12.00 li s-a spus că a fost semnat actul să nu se mai tragă focuri de armă, iar peste câteva ore, tot în acea zi, au observat automobile care veneau încărcate la şcoala din apropierea comisariatului. „Au venit maşini grele şi una de mic tonaj, dar era plină cu lăzi cu arme, vedeam câţiva băieţi care cărau lăzile în clădirea tipografiei de lângă şcoală. Băieţii noştri s-au apropiat şi au reţinut doi din cei care cărau armament din automobil. Vroiam să ştim de ce se aducea armament dacă s-a semnat acord să nu se tragă, presupuneam că ei pregăteau o agresiune. În clădire erau alţii de-ai lor, care au început a împuşca şi într-ai lor ca nu cumva să-i luăm noi de vii. Mai apoi ei au spus că pregăteau totuşi în acea noapte noi agresiuni, deoarece nu li s-au dat cele 30 de locuri în Parlament”, susţine combatantul din conflictul de acum 20 de ani. [Am ocupat de 3 ori oraşul, dar de fiecare dată ne comandau să revenim la poziţiile vechi] Gheorghe Borzin susţine că de 3 ori oraşul Tighina a fost ocupat de forţele autorităţilor centrale, dar nu cunoaşte nici până astăzi de ce li se comanda să revină la poziţiile vechi. „E foarte greu să cucereşti un oraş, erau foarte mulţi lunetişti, ei se ascundeau şi în hogeacurile uzinelor. Au fost băieţi care panicau, nu ştiau ce să facă. Au fost aduşi câţiva tineri nepregătiţi, când s-au început împuşcăturile, ei au început a fugi de-a lungul drumurilor, atunci au ieşit cei din serviciile speciale şi poliţiştii şi i-au trântit pe jos, pe sub garduri, ca să nu fie împuşcaţi toţi”, a spus fostul sergent de poliţie. „Toate acestea au durat de pe 19 iunie 1992 până pe 2 august, când am fost scoşi din comisariat şi duşi la Căuşeni. Se cerea anume să se scoată poliţia. Pe 1 august în oraş a venit armata rusească, adică pacificatorii”, a menţionat Gheorghe Borzin. [Comisariatul de poliţie din oraşul Tighina nu a fost cedat nici până în ziua de azi] El susţine că pe toată perioada cât a durat conflictul armat erau presaţi să treacă de partea miliţiei transnistrene. „Băieţii care au fost omorâţi, erau ca un fel de avertisment, că dacă nu trecem de partea lor toţi, vom păţi la fel. Eram în jur de 300 poliţişti plus luptătorii din serviciile speciale, cei din miliţie se temeau de aceşti militari, ei fiind bine pregătiţi şi cu arme bune. Încercau să ne convingă să lăsăm poliţia că Moldova ne-ar fi părăsit şi nu-i pasă de noi”, îşi aminteşte combatantul. Gheorghe Borzin spune că după finalizarea conflictului câţiva colaboratori de poliţie au revenit să activeze în comisariat, dar nu a prea mers colaborarea cu miliţia care şi ea este prezentă. „Câţiva ani nu prea am putut activa normal, dar mai apoi am început a merge la solicitări, locuitorii oraşului se adresau la noi. Nici până în ziua de azi nu am cedat acel comisariat”, spune cu mândrie fostul poliţist. El susţine că în Tighina şi acum, după 20 de ani de la război, oamenilor le este frică. Mai mulţi ani la rând oraşul a trăit în regim de stare de asediu, de aceea după ora 20.00 nu prea vezi pe nimeni pe străzi. [Mariana Galben, Info-Prim Neo]