Locuitorii din suburbii vor aştepta mai mult autobuzul
https://www.ipn.md/ro/locuitorii-din-suburbii-vor-astepta-mai-mult-autobuzul-7967_982899.html
Regia Transport Electric Chişinău (RTEC) a redus cu 25 de unităţi numărul de troleibuze pe rute pentru lunile de vară, când fluxul de pasageri este mai mic. Aceeaşi măsură de optimizare a cheltuielilor aplică în sezonul estival şi Parcul Urban de Autobuze (PUA).
„Cu începerea verii, când studenţii după examene pleacă în vacanţă, fluxul pasagerilor scade considerabil. Din acest motiv au fost scoase 25 de troleibuze”, a declarat pentru Info-Prim Neo directorul adjunct al RTEC, Ştefan Puiu.
Până la 1 iunie în capitală au circulat 262 de troleibuze, acum sunt 237de unităţi, iar pe parcursul verii numărul acestora poate să scadă până la 210, în funcţie de flux.
„S-au scos de pe rute troleibuzele care erau într-o stare deplorabilă”, a precizat Ştefan Puiu.
PUA a redus de la 99 la 89 numărul autobuzelor. „Tradiţional, în sezonul de vară noi scădem ieşirile autocarelor. Anul acesta în prima zi de vară au fost scoase 10 unităţi”, a declarat directorul adjunct al întreprinderii, Marcel Lupanciuc.
Cu câte un autobuz mai puţin vor circula pe rutele spre localităţile suburbane Cricova, Codru, Sângera şi Dobrogea. Pe ruta nr. 5 vor circula 8 autobuze în loc de 10. Şi pe ruta 23 vor fi mai puţine unităţi. „Intervalul între autobuze, evident, se va mări, dar nu considerabil”, a precizat Marcel Lupanciuc.
Potrivit responsabililor RTEC şi PUA, retragerea troleibuzelor şi autobuzelor permit economii de 20 % din cheltuieli.