Locuitorii din UTA Găgăuzia urmează să achite un tarif preferențial de 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Despre aceasta a anunțat bașcanul Evghenia Guțul, transmite IPN.
„Acum gazul pentru locuitorii din Găgăuzia va fi de câteva ori mai ieftin: 10 lei pe metrul cub de combustibil. O companie turcă a semnat un contract cu un mare comerciant european pentru a cumpăra gaz direct din sistemul european de alimentare cu gaze. Compania turcă, la rândul ei, a semnat un contract cu un operator licențiat din Moldova pentru a livra acest gaz la un preț special”, susține bașcanul.
Aceasta a mai spus că sunt continuate negocierile pentru „a ajuta” raioanele Taraclia și Orhei, iar în decurs de două săptămâni ar putea fi obținută o înțelegere în acest sens.
În prezent, consumatorii casnici achită 18,6 lei cu TVA inclus pentru un metru cub de gaze naturale. Aceasta după ce ANRE a aprobat în luna iunie o scădere de circa 38%. Or, din 1 octombrie 2022 și până atunci, consumatorii au achitat pentru un metru cub de gaze naturale aproape 30 de lei.