logo

Locuitorii din Floreşti anunţă proteste


https://www.ipn.md/ro/locuitorii-din-floresti-anunta-proteste-7967_1011846.html

Locuitori din raionul Floreşti spun că au fost fraudaţi de către şeful întreprinderii „Servicii comunale Floreşti” şi că sunt gata să iasă în stradă dacă autorităţile competente nu se vor implica în acest caz.

Şeful de la „Servicii comunale Floreşti” este acuzat că a utilizat necorespunzător banii alocaţi pentru renovarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în raion. Acuzaţia vine din partea consilierului neafiliat din raionul Floreşti, Ion Iavorski, care a declarat, într-o conferinţă de presă la IPN, că banii au fost oferiţi de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Alesul local a spus că raionul Floreşti a primit un grant de 1,9 milioane de euro pentru lucrările necesare. În contractul de grant se menţionează că vor fi instalate apometre noi la consumatori, iar ulterior costul acestora va fi inclus în tariful pentru apă. Cu toate acestea, întreprinderea municipală „Servicii comunale Floreşti” obligă  locuitorii oraşului Floreşti şi din mai multe sate din raion să cumpere contoarele de apă şi accesoriile necesare atunci când sunt instalate. Sumele achitate de consumatori sunt de aproape 2 mii de lei pentru fiecare apometru.

Ion Iavorski a precizat că are sute de plângeri de la cetăţeni, care spun că sunt impuşi să procure apometrele. Consilierul a adăugat că şeful de la „Servicii comunale Floreşti” a procurat apometrele fără să consulte Consiliul raional Floreşti. Alesul local a precizat că 66% din bugetul programului reprezintă componenta de grant, iar 34% este împrumut.

Consilierul a mai spus că nu s-a investit niciun ban în renovarea şi extinderea reţelelor de apă. Există bănuiala că oamenilor li se poate furniza apă cu diferite impurităţi.

Dinu Bulai, locuitor al comunei Roşietici din raionul Floreşti, a precizat că înainte de a implementa proiectul, oamenilor li s-a promis că vor plăti câte 9 lei pentru un metru cub de apă. Ulterior însă tariful a crescut până la 17 lei.

Consilierii din Floreşti au apelat şi la organele de resort şi au deja confirmarea că Centrul Naţional Anticorupţie se ocupă de acest caz. Anterior un alt consilier din Floreşti a semnalizat acest caz şi a informat că se cere demiterea lui directorului  întreprinderii „Servicii comunale Floreşti” şi pedepsirea lui penală pentru frauda comisă.