Natalia Roșca, locuitoarea orașului Chișinău în blocul căreia au fost aplicate măsuri de eficiență energetică, a menționat că acum locatarii plătesc doar pentru consumul real și nu pentru metru pătrat al locuinței, cum era practica înainte de eficientizare. Potrivit ei, procesul a fost unul suficient de dificil, în schimb a adus multiple beneficii.
„A fost un exercițiu destul de complicat, început în iarna 2022, când am făcut adunarea generală pentru a acumula voturile necesare pentru implementarea noului sistem. Un impediment a fost disconfortul care urma să fie creat proprietarilor, pentru că s-au făcut lucrări în apartamente și a trebuit să intrăm în fiecare apartament din bloc. Respectiv, asta a fost un pic mai complicat. Plata pentru achitarea lucrărilor și materialelor a fost mai mică decât noi ne-am așteptat. Noi atunci am aplicat pentru un proiect și am achitat 20% din total, respectiv, a fost un ajutor foarte mare pentru bloc, pentru locatariˮ, a comunicat Natalia Roșca în cadrul dezbaterii publice „Aplicarea măsurilor de eficiență energetică cu suport european. Beneficii pentru sectorul rezidențial”, organizată de Agenția de presă IPN.
Natalia Roșca a menționat că locatarii au aplicat și pentru auditul energetic al clădirii în care s-a constatat că aceasta a fost păstrată relativ bine. Două expertize au fost realizate la diferite etape,, în special privind acoperișul blocului. „În 2022 pe noi ne interesa care este starea acoperișului în mod special, pentru că situația era destul de urâtăˮ, a spus Natalia Roșca.
Locuitoarea blocului a subliniat că ajutorul oferit prin intermediul Programului de finanțare al fondului pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial este destul de stimulativ. „Măsurile respective sunt necesare. Instrumentele care se oferă aș spune că sunt suficiente. Este important să începem să accesăm aceste instrumente pentru a vedea ulterior dacă mai trebuie și alteleˮ, a declarat Natalia Roșca.
Natalia Roșca consideră că este necesar să se popularizeze măsurile de eficiență energetică. Potrivit ei, oamenii trebuie să înțeleagă că ei singuri își asumă responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în blocul în care locuiesc.
Uniunea europeană sprijină acțiunile de eficientizare energetică prin intermediul Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial din Moldova. Contribuția financiară a Uniunii Europene este de 9,5 milioane EUR, oferite sub formă de granturi în sprijinul liniilor de credit acordate în cadrul Fondului BERD de Finanțare a Economiei Verzi în Sectorul Rezidențial (Residential GEFF)
Dezbaterea publică „Aplicarea măsurilor de eficiență energetică cu suport european. Beneficii pentru sectorul rezidențial” este ediția a cincea, realizată în cadrul proiectului „Beneficiile aderării Republicii Moldova la UE pentru om, comunitate și țară”. Proiectul este susținut financiar de către Fundația Soros Moldova.