Locuințele a peste 800 de familii care fac parte din grupurile de risc vor fi dotate gratuit cu detectoare de fum. Primele dispozitive au fost instalate în câteva locuințe din satul Făurești din mun. Chișinău. Acțiunea face parte din campania națională cu genericul: „O casă protejată. O viață salvată”, lansată astăzi, 19 februarie, de către Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, transmite IPN.
„În cadrul campaniei ne propunem să dotăm cu detectoare autonome locuințele persoanelor din grupurile de risc, cum ar fi: invalizii, cei țintuiți la pat, veterani de război, dar și familii social-vulnerabile cu mulți copii”, a comunicat, într-o conferință de presă, ministrul Alexandru Jizan.
Aceste instalații, care emit semnale sonore în situații de incendiu, pot salva vieți. În contextul lansării campaniei, ministrul de interne a încurajat toate familiile să își procure aceste dispozitive pentru a-și securiza locuințele.
Pentru dotarea gratuită cu detectoare de fum, în cadrul campaniei, a celor 842 de locuințe, se vor aloca 96 de mii de lei, din contul Ministerului Afacerilor Interne și al autorităților publice locale. Reprezentanții subdiviziunilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor verifica periodic starea tehnică a acestor dispozitive.
Mihail Harabagiu, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a chemat populația să respecte regulile de exploatare a instalațiilor de încălzit. Iar în caz de situații de risc, să apeleze de urgență numărul scurt: 901.
De la începutul acestui an, în țară s-au produs peste 200 de incendii, în care au murit 38 de oameni, printre care și doi copii. Cele mai multe incendii se produc la sate.