logo

Locuințe sociale pentru 40 de familii din Fălești


https://www.ipn.md/ro/locuinte-sociale-pentru-40-de-familii-din-falesti-7967_1037530.html

Patruzeci de familii din raionul Fălești se vor muta în locuințe sociale când va fi gata blocul. Apartamentele vor fi distribuite în locațiune tinerilor specialişti din raion, inclusiv familiilor cu mulţi copii, persoanelor cu dezabilități – care nu au o locuință proprie și nu dispun de venituri pentru a-și achiziționa una, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

În cadrul unei conferințe de presă, desfășurată pe șantierul de construcție, ministrul Vasile Bâtca a spus că la Fălești este în reconstrucție un bloc vechi, cu parter și două niveluri, nefuncțional de mai mult de cinci de ani. Proiectul este realizat cu susținerea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. „Locuințele sociale sunt o oportunitate pentru familiile tinere și o  șansă la un trai mai bun pentru cetățenii cu venituri mici”, a spus ministrul.

Costul proiectului din raionul Fălești este de circa 970 de mii de euro.

În Republica Moldova locuinţele sociale sunt construite cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei în cadrul unui proiect de construcţie a locuinţelor pentru păturile social vulnerabile, faza II. Locuințele sunt repartizate de către autorităţile publice locale și se acordă în locațiune. Până la sfârșitul anului 2018, când va fi finalizată faza II a proiectului, vor fi construite 700 de locuințe sociale, în opt raioane ale țării. Beneficiarii sunt selectați la nivel local de către o comisie instituită să examineze cererile depuse de solicitanți. Comisia verifică legalitatea actelor confirmative și urmărește dacă solicitanții întrunesc condițiile conform criteriilor de selectare.