logo

Localnicii din Basarabeasca şi Cimislia acuză afecţiuni ale căilor respiratorii după incendiul produs într-un depozit de pesticide


https://www.ipn.md/ro/localnicii-din-basarabeasca-si-cimislia-acuza-afectiuni-ale-cailor-respiratorii-7967_965337.html

Localnicii satelor Sadaclia, Iordanovca şi Cicur-Minjir din raioanele Basarabeasca şi Cimislia acuză dureri şi afecţiuni ale căilor respiratorii, după ce un depozit de pesticide al Întreprinderii agricole „ Sadac–Agro” din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a ars, la sfârşitul săptămânii trecute, din motive încă necunoscute. Potrivit postului de radio Bas-FM din Basarabeasca, citat de Info-Prim Neo, martorii oculari spun că în acea zi, un grup de soldaţi au efectuat activităţi de pregătire pentru evacuarea depozitului de chimicale, acestea fiind împachetate în saci şi butoaie. Martorii susţin însă că, în jurul orei 21.00, butoaiele cu pesticide au explodat, zgomotul fiind auzit la sute de metri. Deşi sosită imediat la faţa locului, echipa de pompieri a Secţiei Situaţii Excepţionale Basarabeasca a reuşit să stingă incendiul abia la ora 03.00 noaptea, la şase ore de la aprindere. Incendiul nu a făcut vreo victimă. Conform pompierilor, pagubele materiale se ridică la 300 mii de lei. Pentru determinarea cauzei incidentului, la faţa locului au fost prezenţi reprezentanţii organelor de drept şi inspectori de mediu. Şeful Inspectoratului ecologic Nicolae Căldăraru a declarat că în atmosferă au fost degajate gaze şi emisii nocive provocate de arderea a 700 de butoaie de masă plastică, pesticidelor şi a unei bucăţi din acoperişul depozitului. Potrivit lui, actualmente situaţia privind poluarea mediului este sub control, nu există scurgeri de pesticide sau de ape după stingerea incendiului, sunt izolate căile de scurgeri în sol sau în obiectele acvatice deschise. Cu toate acestea, în dimineata zilei de 23 iunie, mai multi locatari ai satelor s-au adresat la spitalele din Cimislia şi Basarabeasca cu dureri de cap, intoxicare, afecţiuni ale cailor resporatorii. Ei reclamă faptul că nu au fost preveniti de autorităţi despre efectele nocive ale deflagraţiilor. O comisie parlamentară va investiga cazul. Între timp, pesticidele rămase vor fi reambalate şi transportate la Chişinău pentru neutralizare. Cazul a fost semnalat presei de către Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului.