logo

Livrarea gazului rusesc în Europa ar putea fi reluată pe 13 ianuarie


https://www.ipn.md/ro/livrarea-gazului-rusesc-in-europa-ar-putea-fi-reluata-pe-13-ianuarie-7965_973456.html

Livrarea gazului rusesc în Europa, prin Ucraina, ar putea fi reluată marţi, 13 ianuarie, la 10.00, ora Moscovei, a declarat luni, 12 ianuarie, Alexandr Medvedev, adjunctul directorului Gazprom, transmite RIA Novosti, citat de Info-Prim Neo. „Livrarea gazului rusesc către Europa ar putea reîncepe la 8.00, ora Europei Centrale (10.00, ora Moscovei) marţi, 13 ianuarie” a spus Medvedev. Luni, 12 ianuarie, Comisia Europeană a semnat noua variantă a documentului privind tranzitul gazului rusesc pe teritoriul ucrainean. Documentul prevede începerea imediată a procedurii de monitorizare. Partea rusă, care a semnat documentul sâmbătă, s-a declarat gata să reînceapă livrarea gazului prin Ucraina de îndată ce dialogului ruso-ucrainean i se va alătura o comisie internaţională de monitorizare, alcătuită din reprezentanţii Gazprom, Naftogaz, ministerele energiei din Ucraina şi Rusia, o organizaţie independentă de monitorizare, precum şi reprezentanţi ai companiilor europene aprovizionate cu gaze ruseşti.