logo

Lituania va sprijini R. Moldova în toate domeniile de cooperare cu Uniunea Europeană


https://www.ipn.md/ro/lituania-va-sprijini-r-moldova-in-toate-domeniile-de-cooperare-7965_961165.html

Lituania va sprijini R.Moldova în toate domeniile de cooperare cu Uniunea Europeană, inclusiv în procesul de implementare a Planului de Acţiuni R.Moldova - UE, a declarat ministrul de Externe al Lituaniei, Petras Vaitiekunas, sâmbătă, 9 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă cu privire la desfăşurarea seminarului cu genericul „Moldova şi Estul Europei: reformă, integrare, soluţionarea conflictelor, cooperare regională”. În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, a declarat că Lituania este un prieten adevătrat al R. Moldova, iar participarea omologului său lituanian la acest seminar este un indiciu mai mult decât concludent al nivelului înalt de cooperare între cele două state. Şeful diplomaţiei moldoveneşti a menţionat că în cadrul seminarului au fost abordate relaţiile bilaterale moldo-lituaniene, în special prin prizma procesului de integrare în UE, reglementării conflictului transnistrean, participării la iniţiativele de cooperare regională. De asemenea, a fost constatată calitatea dialogului moldo-lituanian şi sprijinul pe care îl acordă Lituania Moldovei, prin delegarea mai mulţi experţi pentru consiliere în diferite domenii ale integrării europene. Totodată, Stratan a spus că aprofundarea continuă a cooperării bilaterale pe multiple aspecte va fi un obiectiv prioritar al autorităţilor de la Chişinău şi Vilnius, iar seminarul în cauză a fost un exemplu al potenţialului şi diversităţii mecanismelor disponibile. Seminarul a reunit oficialităţi de vârf din R. Moldova şi persoane-cheie în luarea deciziilor şi elaborarea politicilor din UE, SUA, ţările vecine şi comunitatea neguvernamentală. Seminarul la care au participat reprezentanţi ai ministerelor de externe ale R. Moldova şi Lituaniei, ai Fondului German Marshall al SUA, ai Fundaţiei Eurasia s-a desfăşurat cu uşile închise. Discuţiile anunţate pentru dezbateri în cadrul seminarului au fost reformele economice, căile de atragere a investiţiilor străine directe şi diversificarea exportului, lărgirea relaţiilor comerciale cu UE, şansele pentru semnarea unui acord de liber-schimb, cooperarea regională, realizarea Politicii de Bună Vecinătate a UE şi a Planului de Acţiuni UE-RM, soluţionarea conflictului îngheţat din Transnistria etc.