logo

Lituania va acorda Moldovei un lot de vaccinuri contra COVID-19


https://www.ipn.md/ro/lituania-va-acorda-moldovei-un-lot-de-vaccinuri-contra-7965_1079960.html

Lituania îi va acorda Republicii Moldova un lot de vaccinuri contra COVID-19. Despre aceasta s-a anunțat la conferința comună a prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi, ministru al afacerilor externe și integrării europene, cu ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, aflat într-o vizită la Chișinău, transmite IPN.

„Am convenit ca Republica Moldova să beneficieze de o tranșă de vaccinuri pe care Lituania le va dona țării noastre în timpul apropiat. Acest lucru ne va permite completarea stocului de vaccinuri anti-COVID-19 în Republica Moldova”, a notat prim-ministrul interimar, mulțumind pentru ajutorul acordat.

Aureliu Ciocoi a declarat că au avut loc discuții extrem de fructuoase și concrete. Au fost abordate aspectele de aprofundare a relațiilor bilaterale, convenindu-se asupra unor acțiuni care vin să consolideze relațiile moldo-lituaniene în dinamică permanentă. De asemenea, a fost abordată cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, dar și cooperarea cu organismele regionale și internaționale.

„Sunt bucuros să constat și să vă comunic că practic pe toate aspectele am găsit rapid limbaj comun. Am convenit asupra unei agende ambițioase bilaterale. În timpul apropiat, veți vedea că dialogul politic înalt între Chișinău și Vilnius se va valorifica prin acțiuni concrete”, a menționat Aureliu Ciocoi.

Ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, a declarat că timpurile actuale nu sunt ușoare, dar prietenia există și ea trebuie să existe, inclusiv în condiții de pandemie. „Lituania va continua să facă tot ce-i stă în putință pentru a contribui și pentru a-și uni eforturile cu alte state pentru a asigura vaccinarea populației cât mai rapid”, a notat oficialul lituanian.

Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Republica Lituania au fost stabilite la 8 iulie 1992, iar până în prezent au fost semnate și sunt în vigoare circa 50 de acorduri bilaterale.