Lipsa unei delimitări clare între proprietăţile statului şi ale APL generează litigii
https://www.ipn.md/ro/lipsa-unei-delimitari-clare-intre-proprietatile-statului-si-ale-apl-genereaza-li-7967_994642.html
În Republica Moldova nu există o delimitare clară între proprietăţile aflate în posesia statului şi cele din posesia autorităţilor publice locale, iar acest fapt creează condiţii pentru apariţia unor litigii. Problema a fost sesizată la o conferinţă internaţională, în contextul prezentării unui studiu – Evaluarea descentralizării proprietăţilor din Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Studiul a fost realizat de către „Institute for Housing and Urban Development Studies” România, în colaborare cu Institutul pentru Dezvoltare Urbană din Moldova, la solicitarea Agenţiei Proprietăţii Publice de pe lângă Ministerul Economiei.
Directorul Institutul pentru Dezvoltare Urbană (IDU), Veaceslav Bulat, a menţionat că autorităţile publice locale, în lipsa mijloacelor, nu prevăd în bugetele lor resurse pentru întreţinerea bunurilor care sunt în proprietatea lor, în special de infrastructură. Reparaţia se efectuează de la caz la caz, din taxa de amenajare şi din alocările mici ale fondului de dezvoltare a teritoriilor.
Ilie Teacă, consultant juridic IDU, a spus că legislaţia în vigoare conţine prevederi fragmentare în ceea ce priveşte delimitarea proprietăţii de stat şi celei ce aparţine APL sau prevederile contravin una alteia. Prevederile Codului funciar sunt în bună parte depăşite şi ar trebui de elaborat unul nou.
Svetlana Dogotaru, expert local în probleme de urbanistică a relevat că, după efectuarea delimitării proprietăţii, s-ar putea purcede la elaborare planurilor urbanistice şi de dezvoltare a localităţilor.
Conferinţa Internaţională „Modele ale reformei de Descentralizare şi Dezvoltare a Autonomiei Locale” are loc la Chişinău, la 12-14 decembrie. Evenimentul a fost organizat de Business Consulting Institute în parteneriat cu Fundaţia PAUCI, Polonia şi „Corporate and Public Management Consulting" din Letonia, cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova şi PNUD Moldova. Proiectul Strategiei Naţionale de Descentralizare a fost elaborat de către Guvern cu asistenţa PNUD Moldova, UN Women, cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei, prin Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI).