logo

Lipsa creșterii economice mărește inegalitatea dintre cetățeni, raport


https://www.ipn.md/ro/lipsa-cresterii-economice-mareste-inegalitatea-dintre-cetateni-raport-7966_1069421.html

Lipsa unei creșteri economice sustenabile și nivelul ridicat al economiei informale determină lipsa unei baze impozabile mari, pune presiune pe sistemul de protecție socială și lărgește decalajul dintre diferitele categorii de cetățeni. Este una din concluziile conferinței „Atenuarea inegalităților: precondiție fundamentală pentru creșterea economică durabilă”, organizată de Centrul Analitic Independent „Expert Grup”, transmite IPN.

Potrivit raportului prezentat în cadrul conferinței, ratele anuale de creștere a Produsului Intern Brut s-au stabilizat în jurul nivelului de 4%, fără însă a produce schimbările structurale de care are nevoie economia Republicii Moldova. Cea mai mare parte din PIB, peste 80%, continuă să fie constituită din consumul influențat puternic de remitențe.

„Remiterile devin din ce în ce mai incerte, pe termen lung tind să scadă, iar principalul factor care a atras investiții – forța de muncă ieftină – este afectat de migrațiune, de un sistem educațional ineficient și de creșterea mai rapidă a salariilor decât a productivității”, a spus Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup și coautor al raportului.

„Deși nivelul inegalităților nu este mai ridicat față de țările din regiune, problema derivă din capacitatea limitată a sistemului social de a face față provocărilor pe termen mediu și lung. Cauzele țin de spațiul fiscal și bugetar limitat, de politicile fiscale, de nivelul ridicat al economiei informale, dar și de îmbătrânirea demografică care diminuează populația activ economică și crește categoria pensionarilor”, a spus Iurie Morcotîlo, economist în cadrul „Expert-Grup”.

Prezentă la eveniment, ministrul finanțelor Natalia Gavrilița a declarat că ritmul creșterii stabile de 4% nu este suficient ca oamenii să simtă efecte și să fie eliminate inegalitățile. „Vom propune Parlamentului pentru adoptare un buget al solidarității și alte proiecte pentru a spori veniturile populației. În primul rând, vom aduce creșteri salariale între 6% și 10% în sectorul public. Adițional, vom face corectări în lege pentru a rezolva anumite inechități. Unele categorii, cum ar fi primarii, directorii și directorii adjuncți de școală, pompierii, bucătarii, vor primi creșteri adiționale la cele 6-10 procente de 400 – 2500 de lei”, a spus Natalia Gavrilița.

Raportul a fost elaborat în parteneriat cu Fundația Friederich-Elbert-Stiftung Moldova.