logo

Limbajul Makaton a fost adaptat la contextul Republicii Moldova


https://www.ipn.md/ro/limbajul-makaton-a-fost-adaptat-la-contextul-republicii-moldova-7967_1033854.html

450 de cuvinte descifrate în simboluri și semne, care formează vocabularul de bază al limbajului Makaton pentru copiii cu probleme în comunicare de la zero la șapte ani, au fost adaptate la contextul Republicii Moldova. În acest sens un grup de practicieni naționali au fost instruiți de către profesioniști ai Asociaţiei Makaton din Marea Britanie, în cadrul unui atelier, transmite IPN cu referire la un comunicat al Ministerului Educației.

Implementarea limbajului Makaton oferă un instrument ușor de utilizat și asimilat astfel încât copiii să fie înțeleși de către părinți, educatori și membrii familiei. Copilul este ajutat să-și comunice mai ușor necesitățile de bază și să se integreze în școală și în comunitate.

Consultantul superior în cadrul Ministerului Educației, Viorica Marț, a menționat că limbajul Makaton vine să ofere o șansă copiilor chiar din primii ani de viață ca să poată comunica și să fie înțeleși de cei din jur. Totodată, instrumentul vine să susțină politicile educaționale promovate de Ministerul Educației în domeniul educației incluzive.

Valoarea totală a proiectului este de 680 de mii de euro și este finanțat de Uniunea Europeană.

Makaton este un program de comunicare recunoscut internațional și folosit de către copii și adulți cu dificultăți de comunicare și de învățare. Cei ce folosesc Makaton sunt încurajați să comunice folosind semnele, apoi gradual, în timp ce se face legătura dintre cuvânt și semn, semnele sunt înlocuite de vorbire.