Neamul românesc îşi are casa fiinţei în limba română. Acest grai, plăpând la prima privire, reprezintă adevărata independenţă a ţării. De această părere sunt mai multe personalităţi notorii din Republica Moldova, solicitate de IPN să dea o definiţie ce înseamnă pentru ei limba română.
Directorul Bibliotecii Naţionale, Alexe Rău, a spus că limba română înseamnă casa fiinţei sale de român şi casa fiinţei naţionale a neamului. „Limba maternă este ca o salcie, plăpândă la prima vedere, dar şi tare, căci ea se prinde creangă din creangă, dacă e sădită în solul ei natal, în sufletul naţiunii şi al vorbitorilor acestei limbi”, a subliniat Alexe Rău. El mai crede că limba este cel mai sigur mijloc de asigurare a securităţii neamului, lucru demonstrat şi de multe naţiuni europene. „Limba, principala parte a patrimoniului naţional spiritual şi cultural, împreună cu celelalte componente ale moştenirii naţionale spirituale şi culturale, asigură dăinuirea noastră şi este testimoniul nostru în faţa Europei şi a întregii lumi”, a remarcat Alexe Rău.
Nicolae Dabija îşi doreşte ca limba română, în sfârşit, să se simtă acasă la ea acasă. Scriitorul spune că Dumnezeu ne-a făcut un cadou – cuvântul. Iar prin cuvânt omul are posibilitatea să comunice nu doar cu generaţiile prezente, ci şi cu cele trecute şi cu cele viitoare. „Atât timp cât limba română nu este respectată în propria ţară, nu vom fi un stat independent. Când spun că nu este respectată vorbesc şi despre minorităţi, şi despre autorităţi, care o vorbesc stâlcit, vorbesc şi despre şcoala care o marginalizează într-un fel”, a subliniat Nicolae Dabija.
Academicianul Mihai Cimpoi spune că limba română este casa fiinţei românilor. „Prin limbă omul îşi creează valorile naţionale. Limba română acum este limba integrării europene, mergem cu limba română în dialogul european”, a remarcat fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
Pentru Sandu Grecu limba română înseamnă, în primul rând, demnitate naţională, ceea ce, din păcate, potrivit regizorului, la noi lipseşte cu desăvârşire. „Ruşii vorbesc rusa, bulgarii – bulgara, găgăuzii – găgăuza. Iar noi ce limbă vorbim şi ce sărbătorim?”, a întrebat retoric Sandu Grecu.
Igor Guzun, şeful portalului www.stiripozitive.eu, spune că pentru el limbă română este limba în care gândeşte, vorbeşte şi acţionează. „Este o limbă pe care noi, cei de la www.stiripozitive.eu, o respectăm şi o valorificăm atunci când ne realizăm subiectele. Este o limbă ale cărei orizonturi le extind atunci când scriu pe blog, la www.aiciscriu.eu. „Aici se întinde Rezina”; „Oboiul. Unii cântă la el, alţii doar îl încleie”. „Serviciile devin e-servicii, iar mulgătoarele – e-mulgatoare” – sunt câteva dintre expresiile care dau semnificaţii noi unor cuvinte din limba română”, a subliniat Igor Guzun, care a adăugat că limba română este limba care îi place, în care spune sau face lucruri frumoase, dar nicidecum nu reuşeşte să înjure.
La 31 august în Moldova este marcată sărbătoarea Limba Noastră.