logo

Limba română – motiv de dispute în timpul dezbaterilor electorale


https://www.ipn.md/ro/limba-romana-motiv-de-dispute-in-timpul-dezbaterilor-electorale-8011_1082674.html

Subiectul limbii vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a devenit motiv de dispute în timpul dezbaterilor electorale. Unii concurenți și-au făcut din limba română subiect de campanie, menționând că, în eventualitatea în care vor ajunge la guvernare, vor insista pe sancționarea, inclusiv penală, a celor care nu respectă Constituția și numesc limba de stat română, notează IPN.

Deși în timpul dezbaterilor electorale și-a prezentat programul în limba rusă, reprezentatul Partidului Regiunilor a menționat că formațiunea sa va cere penalizarea celor care nu respectă articolul 13 din Legea Supremă, articol care prevede că limba de stat este limba moldovenească.

„Suntem formațiunea care va aduce consens în societate, toți speculează pe tema identității naționale, vom oferi limbii ruse statut de a doua limbă de stat, vom obține posibilitatea pentru toți cetățenii de a vorbi în limba de stat – limba moldovenească și toți cei care numesc limba moldovenească – română, să poarte răspundere, inclusiv penală. Dacă locuiți pe teritoriul Republicii Molodva, trebuie să respectați acest stat”, a spus Alexandr Kalinin, candidat la funcția de deputat pe lista Partidului Regiunilor, în cadrul dezbaterilor electorale „Te votezi la ProTV” de la ProTV Chișinău.

Retorica Partidului Regiunilor a fost susținută și de reprezentantul Partidului Patrioții Moldovei, Serghei Perciun, care a menționat că formațiunea optează pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul postsovietic.

„Prioritatea noastră este reîntoarcerea limbii, istoriei moldovenești, ca noi să ne dezvoltăm așa cum au făcut-o strămoșii noștri moldoveni, cu limbă moldovenească, cu istoria Moldovei. Să renunțăm odată la acest element româno-unionist, care ne dezbină societatea, doar beneficiind de piața rusească ne putem dezvolta”, a spus Serghei Perciun.

Reprezentantul Partidului Legii și Dreptății a vorbit, în schimb, despre dezvoltarea economiei prin „punerea legii în capul mesei”. Potrivit lui Constantin Lupu, o justiție independentă va oferi oportunități de dezvoltare economică.

„Companiile străine vor veni să investească în Republica Moldova, dar atât timp cât pentru unii legea este mamă, iar pentru alții ciumă, acest lucru nu se va întâmpla. Orice companie care vine în țară are nevoie de o predictibilitate măcar pe 5 ani, dacă tu schimbi impozitul pe HORECA, de exemplu, în fiecare an, clar că în acea țară investitorii nu vor veni” a spus Constantin Lupu.

Excluderea salariilor în plic și susținerea categoriilor social-vulnerabile sunt prioritățile formațiunii conduse de Ruslan Codreanu, fost primar interimar al Chișinăului.

„Ne propunem să oferim asistență și ajutor social celor mai vulnerabili. Ne propunem descentralizarea, astfel încât banii să ajungă direct la primari și primarii să gestioneze situația în localitatea în care au fost aleși. Contracararea economiei tenebre care constituție 1/3 din economia Republicii Moldova”, a spus Ruslan Codreanu, candidat la funcția de deputat pe lista Partidului Puterea Oamenilor.

Dezbaterile electorale „Te votezi la ProTV” sunt realizate de postul de televiziune ProTV Chișinău în colaborare cu Asociația Promo-LEX, Radio Europa Liberă Moldova, portalul Anticorupție.md, publicația online NewsMaker, Agenția de Presă IPN și portalul Privesc.eu.