logo

Limba Română este sărbătorită la Chișinău


https://www.ipn.md/ro/limba-romana-este-sarbatorita-la-chisinau-7967_1099143.html

De Sărbătoarea națională „Limba Noastră”, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, începând cu ora 09.30, va fi organizată Marea Dictare Națională. La eveniment vor fi prezenți președinta Maia Sandu, dar și ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, transmite IPN.

Și Primăria capitalei a anunțat mai multe evenimente pentru ziua de 31 august. La ora 09.00, vor avea loc depuneri de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu din scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu” și pe Aleea Clasicilor. Începând cu ora 16.00, pe strada pietonală „Eugen Doga” se va desfășura programul de lectură publică pentru copii „Cărțile prind viață”. De la ora 17.00, se va desfășura concursul de recitare a poeziilor, dedicat copiilor din clasele întâi.

De la ora 19.00, va avea loc spectacolul muzical „În aceeași limbă”, unde vor evolua mai mulți artiști consacrați. Acompaniați de orchestra simfonică dirijată de Dumitru Cârciumaru, vor evolua Mariana Bulicanu, Cristina Scarlat, Natalia Barbu, Cătălin Josan, Radu Dolgan, Adriana Babin, Tania Cerga, Brio Sonores, Vitalie și Cătălin Advahov. Programul muzical va fi îmbinat cu un recital de poezie în lectura lui Nicolae Jelescu. Festivitatea organizată de municipalitate de Ziua Limbii Române va culmina cu un recital susținut de Cristofor Aldea Teodorovici Orchestra.

Joi, de la ora 11.00 va fi organizată ședința festivă comună a Academiei Române și Academiei de Științe a Moldovei, dedicată Sărbătorii Naționale „Limba Română”. La fel, va avea loc deschiderea Congresului Mondial al Eminescologilor, ediția a XII-a).

Și Teatrul Național „Mihai Eminescu”, va prezenta, începând cu ora 18.00, un spectacol de poezie, prilejuit Zilei Limbii Române. Intrarea la recitalul muzical-poetic „Eu sunt poezie. Limba română este patria mea” este liberă.