logo

Liderul organizației criminale „Machena”, trimis în judecată pentru organizare de omor


https://www.ipn.md/ro/liderul-organizatiei-criminale-machena-trimis-in-judecata-pentru-organizare-7967_1080708.html

Liderul organizației criminale „Machena” a fost trimis în judecată pentru organizarea asasinării, în 2008, a unei autorități criminale rivale. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că omorul a avut loc într-un penitenciar cu regim închis din țară, cu atragerea în calitate de executori a membrilor grupării criminale din același penitenciar.

În urma loviturilor aplicate cu obiecte dure, în regiuni vitale ale corpului, victima a decedat. Ulterior, executorii au transportat corpul neînsuflețit la un alt etaj al penitenciarului, pentru a ascunde urmele. Pentru cele comise, învinuitul le promisese executorilor privilegii, precum avansarea în poziționarea ierarhică în cadrul organizației criminale conduse de el.

Această cauză penală a fost reluată în contextul obținerii recente a unor informații relevante cauzei, în cadrul dosarului penal investigat în privința organizației criminale „Machena”.

Potrivit PCCOCS, drept motiv al crimei comise, a servit dorința de fortificare a poziției organizației criminale conduse de el în coraport cu alte organizații criminale, precum și să tăinuiască unele informații relevante despre infracțiuni similare.

Dacă va fi găsit vinovat de comandarea și organizarea comiterii cu premeditare a omorului de două sau mai multe persoane, cu deosebită cruzime, învinuitul  riscă pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viață.

Inculpatul se află în detenție pentru crearea și conducerea organizației criminale, precum și pentru infracțiuni de șantaj și pregătire de omor. Anterior procurorii i-au trimis în judecată și pe cei cinci executori ai crimei investigate, care au fost condamnați la pedepse cu închisoare pentru un termen de 13 ani.